Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui accident la Bolintin Vale

Doi bărbați au ajuns la spital în urma unui accident la Bolintin Vale

Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în orașul Bolintin Vale. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii.

Unul dintre conducătorii auto a rămas încarcerat, fiind nevoie de folosirea accesoriilor specifice pentru a putea fi scos în siguranță. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani,conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital. Celălalt șofer, un tânăr de 22 ani, a ajuns la spital cu ambulanța SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenirea incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

Doi bărbați au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, în orașul Bolintin Vale. În eveniment au fost implicate două autoturisme,…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/doi-barbati-au-ajuns-la-spital-in-urma-unui-accident-la-bolintin-vale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 21 aprilie 2023 12:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.