Două ore de protest la Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu

Două ore de protest la Serviciul Județean de Ambulanță Giurgiu

 

După, AJOFM, AJPIOS, DSP, personalul nemedical de la spital, ITM și alte instituții din Giurgiu, azi protestează și ambulanțierii.

Potrivit datelor primite de la Blocul Național Sindical (BNS), angajați din toate serviciile de ambulanță, aflați în timpul liber, vor PROTESTA începând de astăzi, 21 noiembrie 2023, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanță.

Este un gest de solidaritate față de cei cinci lideri de sindicat din Tulcea, Brăila, Ilfov și Olt, alături de președintele Federației Naționale Sindicale “Ambulanţa”din România, care se află în Greva Foamei.

Foto: BNS

Motivul:

Nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Greviștii, susținuți de protestatari din țară cer o întâlnire de urgență cu prim-ministrul României domnul Ion-Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, domnul Alfred-Robert Simonis, președintele Comisiei pentru Muncă și protecție socială, domnul Adrian Solomon, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona-Bucura Oprescu și ministul Sănătății< domnul profesor univ. dr. Alexandru Rafila, pentru a stabili modalitatea de soluționare a revendicărilor sindicale și pentru a se găsi soluții care să resolve situațiile cu care se confruntă serviciile de ambulanță.

Locația liderilor care au intrat în GREVA FOAMEI este la intrarea în Camera Deputaților, urmând ca locația după ora 12.00 să fie în fața Guvernului României.

  După, AJOFM, AJPIOS, DSP, personalul nemedical de la spital, ITM și alte instituții din Giurgiu, azi protestează și ambulanțierii. Potrivit datelor primite de la Blocul Național Sindical (BNS), angajați…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/doua-ore-de-protest-la-serviciul-judetean-de-ambulanta-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 21 noiembrie 2023 12:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.