Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu
EXPRESII CELEBRE PE ÎNȚELESUL TUTUROR
HESPERIDELE ȘI GRĂDINA HESPERIDELOR – Nu ne referim nici la constelația cu acest nume, nici la insulele Hesperide, nici la „Hesperidele” lui Mendelson Bartholdy (compozitor și dirijor german). Toate acestea își trag numele de la Hesperidele din mitologia greacă, cele trei frumoase nimfe surori care stăpâneau o grădină cu mere de aur, păzită de Landon, un fioros dragon cu o sută de capete. Cu merele fermecate și fetele fermecătoare, grădi…na Hesperidelor a ajuns să ispitească foarte des pe scriitori, poeți, pictori, muzicieni. Shakespeare, în „Loves loabour’s lost” („Chinurile zadarnice ale dragostei”, actul IV, scena 3), vorbind de farmecele dragostei, invocă merele Hesperidelor. Mai frecvent însă, se face aluzie în literatură la „grădina Hesperidelor”, cu referire la o pază severă, la o supraveghere puternică instituită în jurul unei comori, a unor opere de artă prețioase etc. Henri Murger, autorul romanului „Scene din viața de boem”, care a inspirat opera „Boema”, scrie: „Am căutat mult timp mijlocul prin care am putea pătrunde în casă: dar intrarea în grădina Hesperidelor era mai puțin păzită decât aceea a misterioasei vile…”
HIGH LIFE – expresie engleză, care înseamnă „viață înaltă”, în sensul de înaltă societate”. Dar „înaltă” nu se referă nici la pătura „de sus” din regimul burghez, la lumea elegantă, cu ifose, aristocrația, la societatea pretins aleasă. Expresia a trecut în alte limbi cu înțelesul adjectival de „luxos”, de ceva „ales”, păstrând însă și rolul substantival de „elită”, de „societate înaltă”. Astfel, se spunea: „Era tot hai-laif-ul Bucureștiului”, dar se mai spunea și: „e un restaurant high-life”, „o rochie high-life” etc. Caragiale, într-o schiță intitulată „High-life”, face portretul unui tânăr galant, „care are multe succese în saloane”și care publică sub pseudonimul Turturel, un „carnet monden” în ziarul „Vocea zimbrului”: „A fost parcă născut a fi cronicar high-life”.
HOCUS-POCUS – Sunt cuvintele pe care, începând din secolul al XVII-lea, scamatorii de bâlci, și apoi de circ, le rosteau în timpul executării prestidigitațiilor lor. Ele nu înseamnă, propriu-zis, nimic. Unii cred că ar fi o schimonosire a formulei liturgice „Hoc est corpus”. Cert e că scamatorii voiau astfel să imite pe savanții vremii lor, care se foloseau exclusiv de limba latină și, spre a da un caracter mai straniu și mai solemn operațiilor lor magice, îmbrobodeau lumea cu „Hocus-pocus”, „tontus talontus” ș.a.m.d. Astăzi, expresia este folosită pentru a califica fie o șmecherie, o subtilizare îndemânatică a unui obiect, fie o stratagemă și, în orice caz, un șiretlic.
BIBLIOGRAFIE
– Berg, I – „Dicționar de cuvinte, expresii, citate celebre”. București, Editura Științifică, 1968
Sursă foto: Internet
Rubrică realizată de Elena Ion, bibliotecar
