FSB a depistat organizatorul atacului terorist de pe Podul Crimeii

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse a anunțat că atacul terorist de pe Podul Crimeii a fost organizat de Direcția Principală de Informații (GUR) a Ministerului Apărării al Ucrainei; a fost implicat inclusiv șeful acesteia, Kirill Budanov.

Potrivit FSB, în cazul atacului terorist de pe podul din Crimeea au fost reținute opt persoane – cinci cetățeni ai Rusiei, precum și trei cetățeni ai Ucrainei și ai Armeniei.

FSB a mai raportat că dispozitivul exploziv care a fost activat pe Podul Crimeii a fost ascuns în role de folie, iar explozivul în sine a fost trimis de la Odessa prin Bulgaria, Georgia și Armenia.

FSB: ”Dispozitivul exploziv a fost camuflat în role cu folie de polietilenă de construcție, pe 22 de paleți, cu o greutate totală de 22.770 kg. La începutul lunii august, acest dispozitiv a fost trimis din portul maritim Odessa spre orașul bulgar Ruse, în baza unui contract încheiat între ”Translogistik UA-SRL (Kiev) şi Baltex Capital S.A. (Ruse).

Potrivit FSB, din 29 septembrie până pe 3 octombrie, marfa a fost eliberată conform regulilor EAEU, în Erevan, la terminalul ”Transalliance”, dar, după ce documentele au fost înlocuite, expeditorul acesteia a devenit GU AR GROUP-SRL (Armenia, orașul Alaverdi) , iar destinatarul, ”Lider”- SRL (Moscova). La 4 octombrie, marfa a trecut granița ruso-georgiană într-un camion DAF înmatriculat în Georgia, pe la punctul de control ”Verhni Lars” și la 6 octombrie a fost livrată și descărcată la baza en gros Armavir (Ținutul Krasnodar).

La 7 octombrie, documentele pentru încărcătură au fost din nou modificate, ”TEK-34”-SRL (Ulianovsk) devenid expeditorul , iar o companie inexistentă din Republica Crimeea, destinatarul. În aceeași zi, paleții au fost încărcați în camionul cetățeanului rus Mahir Iusubov, care a plecat la Simferopol.

Potrivit FSB, circulația mărfii de-a lungul întregii rute a fost controlată de un angajat al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, care s-a prezentat drept ”Ivan Ivanovici” și a folosit atât un număr virtual anonim, cât și unul înregistrat pentru un cetățean al Ucrainei.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.