Gafele de…AUR ale lui George Simion!

Gafele de…AUR ale lui George Simion!

George Simion, președintele AUR, a susținut duminică, un discurs în limba italiană,  în prezența unui numeros public, fiind  invitat la evenimentul organizat de Grupul ”Identitate și Democrație” . 

Și de data aceasta, ca și cu alte prilejuri,  dorind să arate cât este de erudit, Simion s-a întrecut pe el, cu o gafă de…AUR!

 El a precizat la un moment dat că, cităm: … „aici, la Florența, Dante Alighieri a oferit lumii «Divina commedia», o alegorie plină de învățături valoroase.”

Comentatorii politici l-au taxat imediat comunicându-le, la fel de  erudiților consilieri ai lui George Simion că au comis-o rău atunci când s-au apucat să îi scrie discursul șefului. Asta pentru că, dacă s-ar fi  informat măcar de pe Google, ar fi aflat că ilustrul poet italian a fost exilat din Florența, cu mulți ani înainte de a scrie „Commedia” (denumirea inițială a operei), murind în exil, fără să-și mai revadă vreodată orașul natal.

Nu este însă prima oară când consilierii de …AUR ai lui Simion calcă în străchini, confundând mâncarea cu ”mâncărimea”.

Așa se face că, într-un discurs ținut în luna mai, 2021, în Parlamentul României, vrând să-l critice pe premierul de atunci, Florin Cîțu, George Simion a spus:

Marele nostru Eminescu avea o poezie care se potrivește foarte bine: «De ani și ani cădeti în hău, Nimic nu vă mai merge. Rușine să vă fie-n veac/ Că v-ați trădat străbunii/ De parcă n-ați fi pui de dac/ Ci rude-ați fi cu hunii»”.

Ce nu știau consilierii și nici Simion este că aceste versuri nu au fost scrise niciodată de Mihai Eminescu, ci de Marian Bamboi, un  poet modest, din Bacău. Poezia se numește „Eminescu răsucindu-se în mormânt”…

Cu siguranță că Eminescu s-a mai răsucit odată în locul veșniciei sale atunci când George Simion i-a atribuit aceste versuri.

La rândul nostru, îl sfătuim pe președintele acestui partid, aflat ( din rațiuni ce contrazic logica bunului simț), în plină ascensiune, să se rețină de la comentarii ce-i depășesc gradul de cunoștințe culturale, amintindu-i că uneori tăcerea e de…AUR!

(City Zen)

Articolul Gafele de…AUR ale lui George Simion! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

George Simion, președintele AUR, a susținut duminică, un discurs în limba italiană,  în prezența unui numeros public, fiind  invitat la evenimentul organizat de Grupul ”Identitate și Democrație” .  Și de data aceasta, ca și cu alte prilejuri,  dorind să arate cât este de erudit, Simion s-a întrecut pe el, cu o gafă de…AUR!  El a […]

Articolul Gafele de…AUR ale lui George Simion! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/gafele-de-aur-ale-lui-george-simion/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 7 decembrie 2023 23:14

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.