Giurgiu nu este in aceasta lista, desi face parte din AMR.

25 de municipii, membre AMR cer bani pentru încălzire de la Guvern – Giurgiu nu se află pe listă…
Asociația Municipiilor din România (AMR) a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat. Culmea, municipiul Giurgiu nu este in aceasta lista, desi face parte din AMR.
Conducerea Asociației Municipiilor din România (AMR) a avut o discuție, pe 19 octombrie, în sistem videoconferință, cu ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu.
Municipiile au solicitat alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor necesare pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare, care să poate compensa „creșterea nesustenabilă a prețurilor cu producerea energiei termice”.
„În această iarnă nu putem face față creșterilor de prețuri pentru a încălzi populația, pentru a ține în viață sistemele centralizate de termoficare. A mai fost o discuție despre tratamentul egal. S-a făcut deja o înțelegere în București ca prețul gazului să fie luat direct cu prețul de la Romgaz de 150 de lei, iar restul primarilor să ne ducem pe 800 – 1.000 de lei sau cât mai crește acest preț. Nu e deloc corect”, a declarat, Constantin Toma, președintele executiv al AMR.
Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt:
• Plata în avans a unor cantități de combustibil
• Realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
• Plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil
• Susținerea subvenționării costului gigacaloriei
• Datele arată că suma necesară pentru a depăși iarna (octombrie 2021 – aprilie 2022) este de 1,8 miliarde de lei.
Ministrul Vîlceanu le-a cerut primarilor să transmită și care este partea pe care o pot acoperi din bugetul local. În urma centralizării datelor, s-a constatat că 1,27 miliarde de lei ar trebui să vină de la bugetul central.
Printre municipiile care solicită cele mai mari sume de la bugetul central se numără: Timișoara, Constanța, Iași, Ploiești și Oradea.
Constatăm din nou că Primăria Giurgiu, deși trece printr-o criză evidentă (conform declarațiilor primarului Anghelescu), nu este pe lista AMR, deși municipiul nostru este membru în Asociație.(Opinia Giurgiu)

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.