În 2-3 luni, Primarul comunei Daia, Florin ȘERBAN, va pune la dispoziție un cabinet în care cetățenii să poată să își facă niște analize sumare…!

În 2-3 luni, Primarul comunei Daia, Florin ȘERBAN, va pune la dispoziție un cabinet în care cetățenii să poată să își facă niște analize sumare…!

 Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și mai ales a celor de vârsta a treia, primarul comunei Daia, Florin Șerban, a oferit pentru o zi un spațiu unui cabinet oftalmologic, în care locuitorii comunei să se poată adresa specialiștilor în legătură cu sănătatea vederii acestora.

Astfel, luni 24 aprilie, începând cu ora  9:30 și până la 12:30 la Sediul Primăriei specialiștii cabinetului oftalmologic au oferit consultații locuitorilor  comunei, în sediul Primăriei, pentru ca între orele 13:00-16:00 acestea să fie oferite la Școala din satul Dăița.

În discuțiile avute cu primarul comunei  el  ne spunea că nu peste mult timp intenționează să realizeze un cabinet asistentului din Daia în cadrul dispensarului existent.

”Aș dori ca în acest cabinet cetățenii comunei să poată să își facă niște analize sumare: o glicemie, să își ia o tensiune, să facă o injecție, 

Locația există și cât de curând cabinetul va deveni funcțional. Aștept doar să mi-l branșeze la sursa de energie electrică. În acest sens am făcut toate demersurile…” ne spunea primarul Florin Șerban.

Întrebat dacă podul aflat în refacere i-a provocat probleme, primul edil al comunei ne-a spus: Surprinzător, lucrările la pod nu ne-au creat deloc probleme de circulație în zonă . Este adevărat că nici nu a fost aglomerație…La axeastă dată se curculă pe un singur sens , dar se circulă bine.

Referitor la proiectele pe care le-a demarat sau le avea de demarat în acest an, primarul Șerban Florin ne spunea că așteaptă să fie deblocate sumele, imediat  după finalizarea procesului intentat Consiliului Județean Giurgiu de către Prefectura Giurgiu., proces în urma căruia sumele ce trebuiau distribuite primăriilor au fost blocate.

Așteptăm și noi să ne dea drumul la bani, după decizia instanței și pe urmă o să facem fel și fel de investiții…Vreau să termin Școala, Grădinița, să îmi plătesc cofinanțările, să fac un drum… Toate proiectele sunt depuse pe programul Anghel Saligny, pentru străzi și poate reușim și pentru gaze – ne mai spunea primarul comunei Daia – Șerban Florin.

(Jurnal)

 Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și mai ales a celor de vârsta a treia, primarul comunei Daia, Florin Șerban, a oferit pentru o zi un spațiu unui cabinet oftalmologic, în care locuitorii comunei să se poată adresa specialiștilor în legătură cu sănătatea vederii acestora. Astfel, luni 24 aprilie, începând cu ora  9:30 și până […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/in-2-3-luni-primarul-comunei-daia-florin-serban-va-pune-la-dispozitie-un-cabinet-in-care-cetatenii-sa-poata-sa-isi-faca-niste-analize-sumare/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=in-2-3-luni-primarul-comunei-daia-florin-serban-va-pune-la-dispozitie-un-cabinet-in-care-cetatenii-sa-poata-sa-isi-faca-niste-analize-sumare
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 24 aprilie 2023 17:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.