În politica românească, ”important nu este cât costă ceasul de la mână, ci mai important este cine dă ora exactă!”

În politica românească, ”important nu este cât costă ceasul de la mână, ci mai important este cine dă ora exactă!”

De parcă s-ar fi epuizat  toate dezbaterile pe seama problemelor sociale ale cetățenilor, o parte a presei a trecut la subiecte de can-can, ca de pildă evaluarea ceasurilor unor lideri din politica românească.

Protagoniștii mediului mediatic sunt de data aceasta europarlamentarul Rareș Bogdan și concetățeanul nostru, Deputatul Marian Mina, liderul PSD Giurgiu.

Primul, este ”cel mai bun jurnalist dintre politicieni și cel mai bun politician dintre jurnaliști”, un individ căruia îi place să își valoreze imaginea, de fiecare dată când are ocazia, declarând – atunci când ceasul său, de un preț exorbitant a fost îndelung comentat –  că a câștigat mulți bani din presă, bani pe care ( o parte din ei) i-a investit într-o colecție de ceasuri în valoare de 200.000 de euro!

Iată dovada că în presă se câștigă extrem de bine atunci când aceasta este mână în mână cu politica.

În replică, liberalii au comentat cu obstinație valoarea  ceasurilor deputatului Marian Mina. În acest context, aceștia îl acuză pe liderul PSD Giurgiu, bugetarul Marian Mina, că s-ar fi afișat în campanie electorală cu un ceas de aur…Cel mai probabil, un Rolex Oyster, după cum arată fotografiile primite de noi, la redacție.

Deputatul PSD este înfățișat în fotografii și cu alte ceasuri, inclusiv un model sport, de aur, care arată faza lunii, un mecanism complicat  – probabil un Patek Phillipe Aquanaut –  al cărui cost este cuprins între 40 și 60.000 de dolari!!

Această dezbatere iscată de miile de  euro investite de către liderii politici în ceasurile lor de la mână, ne arată de fapt că ”timpul”, pentru unii, are o cu totul altă conotație…

În primul rând arată marile discrepanțe sociale ale nivelului de trai, dintre electorat și clasa politică.  În exemplul de față arată distanța de zeci de ani lumină, între profiturile aleșilor noștri, traiul opulent al acestora și mediul continuu pauper al majorității cetățenilor.

Din păcate nici presa de stânga și nici cea de dreapta nu a creat o imagine pozitivă niciunuia  dintre cei doi protagoniști prin această dezbatere, ci dimpotrivă, a adâncit și mai mult frustrarea electoratului în raport cu politicienii.

Mai direct spus, a subliniat care este diferența de valoare dintre ceasul cu cuc, de perete și cel de zeci și sute de mii de euro…

Dar dincolo de bârfe și de această cleveteală mediatică ieftină, trebuie precizat că în politica românească ”important nu este cât costă ceasul de la mână, ci mai important este cine dă ora exactă!”

(Jurnal)

 

Articolul În politica românească, ”important nu este cât costă ceasul de la mână, ci mai important este cine dă ora exactă!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

De parcă s-ar fi epuizat  toate dezbaterile pe seama problemelor sociale ale cetățenilor, o parte a presei a trecut la subiecte de can-can, ca de pildă evaluarea ceasurilor unor lideri din politica românească. Protagoniștii mediului mediatic sunt de data aceasta europarlamentarul Rareș Bogdan și concetățeanul nostru, Deputatul Marian Mina, liderul PSD Giurgiu. Primul, este ”cel […]

Articolul În politica românească, ”important nu este cât costă ceasul de la mână, ci mai important este cine dă ora exactă!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/in-politica-romaneasca-important-nu-este-cat-costa-ceasul-de-la-mana-ci-mai-important-este-cine-da-ora-exacta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 20 noiembrie 2023 14:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.