Încă o captură impresionantă în Vama Giurgiu: bunuri de circa 4 milioane de lei

Încă o captură impresionantă în Vama Giurgiu: bunuri de circa 4 milioane de lei

Un şofer turc, în vârstă de 50 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România, prin PTF Giurgiu, bunuri în valoare de aproximativ 4 milioane de lei, ascunse într-un TIR ce circula pe ruta Turcia-Polonia.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară un automarfar condus de un cetăţean turc, în vârstă de 50 ani. Conform documentelor de însoţire a mărfii, mijlocul de transport era încărcat cu textile şi circula pe ruta Turcia-România-Polonia.

În urma controlului fizic efectuat asupra mijlocului de transport poliţiştii de frontieră au descoperit faptul că în zona dintre capul tractor şi remorcă şnurul asigurator este tăiat şi relipit. În continuarea cercetărilor, în interiorul remorcii, poliţiştii de frontieră împreună cu inspectori vamali din cadrul DRV Bucureşti au descoperit, printre bunurile transportate legal, aproximativ 57 de mii de bunuri constând în articole vestimentare, prosoape şi covoraşe de baie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute”, se arată într-un comunicat de presă, emis duminică, de ITPF Giurgiu.

Bunurile, în valoare totală de peste patru milioane de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de şoferul turc autorităţile efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluţii legale prin unitatea de parchet.

Un şofer turc, în vârstă de 50 de ani, este cercetat penal după ce a încercat să introducă în România,


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/inca-o-captura-impresionanta-in-vama-giurgiu-bunuri-de-circa-4-milioane-de-lei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 4 martie 2024 15:30

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.