Începe Săptămâna Patimilor. Credincioșii se pregătesc de vopsirea ouălor și Denii

Începe Săptămâna Patimilor. Credincioșii se pregătesc de vopsirea ouălor și Denii

După Sărbătoarea Floriilor, creștinii ortodocși se pregătesc de Săptămâna Patimilor. Sunt zilele în care în biserici încep Deniile, în timp ce în case se face curățenie și se vopsesc ouăle.

Luni

Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de frații săi în Egipt. El este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod.

Marți

Se face pomenirea celor zece fecioare. Din pildă reținem că cinci fecioare au avut doar candela fără ulei, iar celelalte cinci au avut și candelă și ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totală nepăsare de ceilalți. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoțită de milostenie.

Miercuri

Se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinței și îndreptării omului păcătos. Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginți.

Joi

Este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pilda de smerenie.

Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemna a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca atunci când preotul citește din Sfintele Evanghelii, credincioșii să aprindă lumânări și să se așeze în genunchi.

Vineri

În Vinerea Mare se face pomenirea sfintelor, înfricoșătoarelor și mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului și mărturisirea tâlharului celui recunoscator care a dobândit raiul. Slujba este impresionantă atât prin cântarea Prohodului, cât și prin înconjurarea bisericii, în dangat de clopot și toacă.

Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbată prăznuim îngroparea lui Hristos cu trupul și pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune pe cei din veac adormiți.

 

După Sărbătoarea Floriilor, creștinii ortodocși se pregătesc de Săptămâna Patimilor. Sunt zilele în care în biserici încep Deniile, în timp ce în case se face curățenie și se vopsesc ouăle.…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/incepe-saptamana-patimilor-credinciosii-se-pregatesc-de-vopsirea-oualor-si-denii/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 29 aprilie 2024 11:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.