La Giurgiu au debutat Zilele Bibliotecii Județene

La Giurgiu au debutat Zilele Bibliotecii Județene

Prima zi a programului Zilele Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, 14-17 decembrie 2023, a debutat printr-o întâlnire cu Gabriel Basarabescu, compozitor și jurnalist Radio România Actualități, descendent al patronului  spiritual al bibliotecii.
Despre  I.A. Bassarabescu, dincolo de scriitorul pe care îl cunoaștem.
La 1 aprilie 1993, Biblioteca Județeană Giurgiu primea numele scriitorului și omului politic român, membru corespondent al Academiei Române, Ioan Alexandru Bassarabescu. De aceea, 17 decembrie reprezintă o dată importantă pentru biblioteca giurgiuveană, care aniversează anul acesta 153 de ani de la nașterea patronului său spiritual și 30 de ani de când îi poartă numele.
Tot astăzi, în prima zi a activităților a fost prezentat volumului în pregătire „Scriitori din arealul giurgiuvean 1990-2022”, autor Ion Machidon. Au vorbit despre acest volum scriitorii: Dunia Pălăngeanu, Octavia Crăciun și Mihai Istudor.
La eveniment au mai luat parte  scriitori, oameni de cultură, colaboratori.
Au rostit alocuțiuni: Elisabeta Mihalcea – vicepreședinte Consiliul Județean Giurgiu, muzeograful Emil Păunescu, prof. Emil Talianu – coordonatorul Filialei Giurgiu „Dan Mucenic” a UZPR, prof. Florentina Găină – Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu. Evenimentul a fost moderat de Daniela Bardan, managerul Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu.

Prima zi a programului Zilele Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu, 14-17 decembrie 2023, a debutat printr-o întâlnire cu Gabriel Basarabescu, compozitor și jurnalist Radio România Actualități, descendent al patronului  spiritual…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/la-giurgiu-au-debutat-zilele-bibliotecii-judetene/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 14 decembrie 2023 19:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.