La Giurgiu, cea mai mare parte a cazurilor de gripă și viroze este înregistrată la copii

La Giurgiu, cea mai mare parte a cazurilor de gripă și viroze este înregistrată la copii

Aproximativ 70% dintre cazurile de gripă şi viroze care s-au prezentat de la începutul lunii februarie până în prezent la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu sunt copii, iar o parte dintre aceştia au rămas internaţi.

„De la începutul lunii februarie şi până acum s-au prezentat la UPU Giurgiu un număr de 121 de persoane cu gripă, dintre care 37 adulţi şi 84 copii, şi 115 cazuri de viroze, dintre care 37 adulţi şi 78 de copii. Din totalul cazurilor prezentate, şapte persoane cu gripă şi opt persoane cu viroze au rămas internate”, a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu, Alexandru Edelstein.

El a arătat că în această lună nu au mai fost înregistrate la UPU a SJU Giurgiu cazuri de rujeolă, iar numărul cazurilor de COVID a fost de nouă, dintre care şapte adulţi şi doi copii, trei persoane dintre acestea au rămas internate. (www.agerpres.ro)

Aproximativ 70% dintre cazurile de gripă şi viroze care s-au prezentat de la începutul lunii februarie până în prezent la


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/la-giurgiu-cea-mai-mare-parte-a-cazurilor-de-gripa-si-viroze-este-inregistrata-la-copii/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 14 februarie 2024 14:33

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.