O iniţiativă născută la Giurgiu ar putea revitaliza investiţiile în comunităţile sărace din ţară

O iniţiativă născută la Giurgiu ar putea revitaliza investiţiile în comunităţile sărace din ţară

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la finalul anului trecut, primarul Adrian Anghelescu a făcut un scurt bilanţ al stadiului investiţiilor din municipiul Giurgiu şi  a ţinut să sublinieze că numărul şi valoarea acestora sunt condiţionate în primul rând de puterea financiară a localităţii, chiar adacă acestea sunt realizate cu fonduri din programele Uniunii Europene.

Pentru cei familiarizaţi cu mecanismele de finanţare ale Uniunii Europene este cunoscut faptul că în cvasitotalitatea lor investiţiile finanţate european trebuie susţinute parţial şi din contribuţia financiară a beneficiarului. Chiar dacă această contribuţie este procentual mică, de obicei între 5 şi 20 la sută, în cifre absolute contribuţiile beneficiarului pot fi obstacole de netrecut pentru comunităţile sărace din punct de vedere al veniturilor pe cap de locuitor când vorbim de proiecte a căror valoare totală este de milioane, zeci sau sute de milioane de euro.

În aceste condiţii, primăriile cu venituri mici nu se pot angaja de multe ori în ivestiţii vitale pentru comunitate, chiar în situaţia când există programe finanţate european. Or, acest lucru vine împotriva principiului de coeziune promovat de UE. Conform mecanismului descris mai sus, în loc să reducem diferenţele de nivel de trai şi confort între localităţile din România acestea se vor adânci.

Confruntat cu această realitate, primarul Anghelescu a anunţat că lucrează împreună cu cu preşedintele PNL Giurgiu, europarlamntarul Dan Motreanu, la un proiect de lege care să modifice mecanismele interne de cofinanţare a investiţiilor finanţate european. Proiectul urmăreşte reducerea, în unele cazuri până la zero, a cotei de cofinanţare, aceasta urmând să fie făcută în funcţie de venitul pe cap de locuitor al comunităţii. Diferenţa dintre valoarea eligibilă şi valoarea totală a proiectului urmând a fi cofinanţată sau finanţată integral de la bugetul de stat.

Dacă proiectul va deveni lege vom putea asista la un nou suflu pentru comunităţile mici şi sărace.

Ioan Mănăilă

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută la finalul anului trecut, primarul Adrian Anghelescu a făcut un scurt bilanţ al stadiului investiţiilor din municipiul Giurgiu şi  a ţinut să sublinieze că numărul şi valoarea acestora sunt condiţionate în primul rând de puterea financiară a localităţii, chiar adacă acestea sunt realizate cu fonduri din programele Uniunii […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/o-initiativa-nascuta-la-giurgiu-ar-putea-revitaliza-investitiile-in-comunitatile-sarace-din-tara/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 3 January 2024 08:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.