„O zi fără avocați” – protest al Uniunii Naționale a Barourilor

„O zi fără avocați” – protest al Uniunii Naționale a Barourilor

Avocații își vor suspenda activitatea timp de 24 de ore în cadrul campaniei „O zi fără Avocați – o zi în care Statul de Drept nu există”. Această inițiativă a fost inițiată de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), sub conducerea lui Traian Briciu și își propune să evidențieze rolul crucial al avocaților în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Drept urmare, avocații din România își vor sista activitatea pentru o zi. Lansarea acestei campanii a fost aprobată în unanimitate de reprezentanții barourilor din întreaga țară. Asta în cadrul ședinței Consiliului UNBR desfășurată la 1-2 septembrie 2023.

Motivele care au stat la baza declanșării acestei acțiuni de protest includ problemele și disfuncționalitățile din sistem. Cu ele se confruntă avocații în exercitarea activităților lor judiciare.

Avocații din România, protestează timp de o zi

În acest sens, UNBR a făcut publică o listă cuprinzând 12 probleme cu care se confruntă avocații. Probleme care au consecințe asupra dreptului la apărare și accesul liber la justiție, punând în pericol asigurarea unui drept la apărare eficient și legitim.

Pe durata celor 24 de ore în care va avea loc această acțiune de protest, avocații își vor suspenda activitatea obișnuită. Dar vor asigura în continuare asistență juridică în cazurile de urgență. Cum ar fi cele care implică măsuri preventive sau asiguratorii.

Data exactă a protestului va fi stabilită de Comisia Permanentă a UNBR.

Cele mai mari probleme cu care se confruntă avocații

„O zi fără Avocați – o zi în care Statul de drept nu există!” este o campanie de conștientizare a rolului și importanței avocatului în apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Din cauza problemelor frecvent semnalate de cele 42 de barouri din țară, UNBR a cerut o soluție cu privire la disfuncționalitățile constatate în mod repetat în exercitarea activităților judiciare la nivel local.

Aceste probleme se reflectă în:

  • Nerespectarea rolului avocatului și a funcției acestuia în cadrul procesului judiciar. Identificarea avocatului cu clientul, încălcarea confidențialității comunicațiilor dintre avocați și clienți, limitarea abuzivă a pledoariei;
  • Organizarea activității instanțelor fără a se respecta repartizarea cauzelor pe intervale orare. Întârzieri nerezonabile în procedura de regularizare a cererilor și în redactarea și comunicarea hotărârilor sau comunicarea acestora în timpul vacanței judecătorești. Fără a se respecta dreptul la recuperarea capacității de muncă a avocatului;
  • Lipsa de respect manifestată de organele de urmărire penală în mod constant și frecvent. Atât față de timpul și drepturile avocaților desemnați pentru asistența judiciară din oficiu, cât și față de timpul și drepturile avocatului ales. În foarte multe cazuri, amânarea sau chiar omiterea emiterii și comunicării referatelor de plată, precum și amendarea abuzivă a avocaților de către organele de urmărire penală;
  • Reorganizarea activităților de ședință judecătorească altfel decât programul stabilit inițial, fără informarea din timp a avocaților participanți la dosare;
  • Accesul îngreunat la arhive și la informațiile relevante ale dosarului electronic, care împiedică pregătirea în termen util a apărării;
  • Întârzierile sistematice la plata onorariilor avocaților pentru asistența din oficiu,
  • Cenzurarea abuzivă a onorariilor avocațiale până la sume derizorii. După criterii subiective și fără considerarea obligațiilor fiscale aferente veniturilor avocațiale;
  • Cenzurarea onorariilor din oficiu cu ignorarea Protocolului privind plata activităților de asistență juridică obligatorie;
  • Omisiunea instanțelor de a acorda onorariile aferente asistenței judiciare din oficiu, prin hotărârile judecătorești, cu respingerea solicitărilor de completare a dispozitivului. Precum și punerea cheltuielilor de judecată în sarcina avocatului solicitant;
  • Desemnarea curatorilor și a sarcinilor pe care le au de îndeplinit fără a se dispune corelativ achitarea unui onorariu. Sau lipsa desemnării și plății curatorilor citați în căile de atac ale hotărârilor judecătorești;
  • Atitudinea de lipsă de respect față de timpul de studiu și rolul avocatului în procesul penal și civil;
  • Tendințele de înăsprire a măsurilor fiscale. Ce vizează profesiile liberale și care vor avea un impact economic deosebit de grav asupra pieței serviciilor, implicit asupra profesiei de avocat. Ele au efect direct asupra onorariilor percepute justițiabililor, îngreunând și mai mult liberul acces la actul de justiție. Precum și cuantumul nerezonabil al unor taxe de timbru, care este de natură a împiedica accesul la justiție al cetățenilor.

www.evz.ro

Avocații își vor suspenda activitatea timp de 24 de ore în cadrul campaniei „O zi fără Avocați – o zi


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/o-zi-fara-avocati-protest-al-uniunii-nationale-a-barourilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 7 septembrie 2023 16:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.