Poate să însemne doar că Preşedinţii Xi şi Putin au dorit să transmită lumii că ”nu există niciun fel de limite” în cooperarea la noul nivel început acum, aşa cum se specifică în declaraţia comună în care cele doi spun că alianţa de acum dintre cele două ţări este superioară oricărei alianţe politice şi militare din perioada Războiului Rece: „Prietenia dintre cele două state ale noastre nu are limite, nu există domenii de cooperare ”«interzise»”. Context în care ambii preşedinţi îşi declară în mod deschis dubla opoziţie deschisă şi asumată, pe de o parte împotriva extinderii NATO în Europa şi pe de altă parte asumând total principiul „unei singure Chine” şi susţinând poziţia Beiingului care spune că Taiwanul este parte integrantă a Chinei.
De aici începe deschiderea mai precisă spre ce ar putea însemna statutul viitor al colaborării nelimitate, în acest moment când „unele forţe care reprezintă o minoritate pe scară mondială continuă să susţină demersuri unilaterale în încercarea de soluţionare a problemelor internaţionale şi recurg din nou la politica militară… Părţile semnatare se opun unei viitoare extinderi a NATO şi cer NATO să abandoneze demersurile ideologice ale perioadei Războiului Rece”.
Era de aşteptat o asemenea evoluţie şi, ca atare, poate de notat este doar tonul foarte dur al declaraţiei comune şi exprimarea extrem de precisă a formulei de alianţă de tip bloc politico-militar, cel mai important semnal de alarmă al acestei perioade, cu indicaţia la fel de limpede a formulei în care se repolarizează puterile mondiale. În acest sens, spunea preşedintele chinez, „această decizie strategică de acum are o influenţă pe termen lung asupra Chinei, Rusiei şi întregii lumii”.
Şi este extrem de posibil să aibă dreptate dacă acesta este semnalul nu numai pentru repolarizarea hărţii de putere a lumii la vârful său unde se poziţionează americanii versus alianţa sino-rusă. Întrebarea de fond este dacă va urma o reacţie în lanţ în urma căreia diversele ţări membre ale unor alianţe politico-militare se vor repoziţiona la rândul lor, recalculând avantajele şi dezavantajele în perspectiva nevoii lor de supravieţuire. În opinia mea, asta este marea provocare pe care o lansează noua formulă de alianţă extinsă anunţată la Beijing. Iar chestiunea este extrem de complicată şi diversele variante de răspuns conţin tot atâtea perspective pentru dezvoltarea internaţională a lumii.
Parteneriatul strategic sino-rus este oare numit „nelimitat” doar pentru că, pur şi simplu, acoperă domeniile cunoscute acum şi cele care urmează să fie anunţate în viitor sau, conform modelului oriental de concepere a mesajelor, cel mai important este ce nu a fost spus şi, de fapt, dă forţa şi credibilitatea mesajului real?
În acest sens, este posibil ca termenul ”nelimitat” să fie o indicaţie pentru tipul de acţiuni din nivelele următoare de cooperare strategică, atunci când este de presupus că fiecare dintre parteneri va încerca să mobilizeze noi ţări din zona lor tradiţională de influenţă, îndemnându-le să se alăture acestui parteneriat şi, eventul, recalibrând ambiţiile şi mijloacele puse la dispoziţia actualelor organizaţii de cooperare paralele şi care oricum au zone suprapuse de lucru în multe domenii, principalele fiind Organizaţia de cooperare de la Shanghai (foto 1) şi Comunitatea Statelor Independente (foto 2).
Reunirea lor într-o organizaţie de tip Alianţă politico-militară cu reguli şi angajamente precise aşa cum este NATO sau o piaţă comună reglementată cum presupune UE, ar însemna o schimbare de intensitate planetară şi ale cărei consecinţe le putem doar întrevedea ca fiind uriaşe şi schimbând în totalitate peisajul de securitate aşa cum îl cunoaştem azi.
Dar există oare asemenea motivaţii care să unească această piaţă uriaşă şi extrem de diversă, divizată de conflicte istorice şi interese divergente şi care grupează patru state posesoare de arme nucleare (Rusia, China, India şi Pakistan)? Aici cred că urmează cea mai interesantă din dezvoltările-semnal care au însoţit semnarea ieri a Declaraţiei comune sino-ruse. Cei doi preşedinţi au semnat şi alte înţelegeri, de data asta privind domeniul energetic, strategic vorbind cel mai sensibil pe plan global şi care relansează statutul pe pieţele internaţionale nu numai al Chinei şi Rusiei, dar al foarte multora dintre statele membre în cele două organizaţii de cooperare de care vă vorbeam, fie ca pieţe de producţie, fie ca uriaşe pieţe consum. Valoarea contractelor semnate ieri este de aproximativ 117,5 miliarde $, cea mai aşteptată veste fiind valoarea noului contract de aprovizionare cu 10 miliarde metri cubi gaz natural pentru China prin sistemele de conducte „Forţa Siberiei”, valabilitatea contractului fiind de 25 de ani. În afară de asta, compania rusă ROSNEFT a semnat cu chinezii de la CNP un acord în valoare de 80 miliarde $ pentru livrarea către China a 100 milioane tone petrol prin Kazahstan pe perioada următorilor 10 ani, asta în extensia acordului existent în acest moment. Şi mai este important de spus că aceste livrări nu afectează contractele europene ale Rusiei deoarece se fac din zona Insulei Sahalin, sistemul de conducte de acolo nefiind legat de cel care alimentează Europa. În acest context, este de aşteptat o următoare etapă a cooperării strategice care să încerce extinderea pieţei energetice comune şi o ofertă conjugată în acord cu extinderile de investiţii strategice în linii de transport deja existente sau în lucru în cadrul Noului Drum al Mătăsii.
Nu este deloc simplu, dar nici total imposibil, iar nevoia pieţelor de stabilitate şi predictibilitate este extrem de mare, limitele de suportabilitate fiind deja atinse prin evoluţiile înnebunitoare ale preţurilor.
Să vedem ce va urma şi, mai ales, dacă, din partea lumii occidentale, se va reuşi să fie păstrat un front unit, la nivel de NATO în primul rând, dar şi în Uniunea Europeană. Chiar şi pentru acest nivel, declaraţia sino-rusă reprezintă un foarte serios „test de stres” al instituţiilor de securitate şi economice comune dar şi, în definitiv, al voinţei politicea liderilor occidentali. Forte greu de spus dacă prudenţa va învinge sau, dimpotrivă, jocul declaraţiilor inflamate va continua pentru a pune o presiune constantă pe adversari în aşteptarea unei noi etape de negocieri.
Negocierile de până acum au fost între SUA şi Rusia, pe baza documentelor şi răspunsurilor pe care deja le cunoaşteţi. În noua etapă, dacă de partea SUA au fost statele din NATO, noul „parteneriat strategic nelimitat” va face să apară de acum înainte binomul Rusia-China, inclusiv în discuţia despre Ucraina şi estul Europei în general, inclusiv spaţiul de securitate din Marea Neagră?
Dacă da, atunci lucrurile devin extrem de complicate şi oarecum imprevizibile.
Reflectorul de Sud