Pasiune și talent, transpuse în opere de artă

Pasiune și talent, transpuse în opere de artă

Deși în viața de zi cu zi au alte profesii, câteva doamne din Giurgiu și-au urmat visul și s-au înscris la atelierele de pictură ale Centrului Cultural ”Ion Vinea” și Școlii de Arte.

Sub îndrumarea pictoriței Petra Șerbănescu Tănase au ieșit frumusețe de tablouri demne de orice galerie de artă.

Niciodată nu este prea târziu pentru a-ți urma pasiunile, pentru a da frâu liber imaginației și pentru a face ceea ce ți-a adus întotdeauna satisfacție și împlinire sufletească.

Este și cazul unor doamne talentate din Giurgiu, cu diferite profesii, dar cu un mari înclinări spre artă. S-au decis să treacă de la amatori la profesioniști, așa că s-au înscris la atelierele de pictură ale Centrului Cultural ”Ion Vinea” și Școlii de Arte unde, sub îndrumarea pictoriței Petra Șerbănescu Tănase au realizat lucrări remarcabile ce pot face cinste oricăror galerii de artă.

Majoritatea lucrărilor sunt realizate la atelierul de pictură iar unele sunt continuate acasă.
Aceste doamne au avut expoziții personale, majoritatea, dar au avut și participări la concursuri naționale și internaționale unde au fost răsplătite cu premii și distincții.

Frumoasele lucrări ce ilustrează flori și peisaje din natură, pot fi admirate la Centrul Cultural ”Ion Vinea”.

Deși în viața de zi cu zi au alte profesii, câteva doamne din Giurgiu și-au urmat visul și s-au înscris la atelierele de pictură ale Centrului Cultural ”Ion Vinea” și…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/pasiune-si-talent-transpuse-in-opere-de-arta/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 19 aprilie 2024 10:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.