Patru victime într-un accident la Frătești; una din victime este o femeie însărcinată

Patru victime într-un accident la Frătești; una din victime este o femeie însărcinată

Doi bărbați și două femei, dintre care una însărcinată, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN5, în zona localității Frătești. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers către Giurgiu, fiind implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și patru ambulanțe SAJ.

Într-unul dintre autoturisme se aflau două femei, de 22 și 54 de ani, iar în celălalt doi tineri, de 19 și 22 de ani.

Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat tânăra însărcinată, conștientă și cooperantă, și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Giurgiu. Celelalte persoane rănite au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

Doi bărbați și două femei, dintre care una însărcinată, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/patru-victime-intr-un-accident-la-fratesti-una-din-victime-este-o-femeie-insarcinata/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 22 septembrie 2023 14:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.