Pe înţelesul tuturor despre Consorţiul pentru învăţământ dual integrat la Giurgiu

Pe înţelesul tuturor despre Consorţiul pentru învăţământ dual integrat la Giurgiu

Nu fac nici un secret că sunt un susţinător al învăţământului dual. Dar şi un mare admirator al vicepreşedintelui CJ Giurgiu, Elisabeta Mihalcea. Am căpătat această admiraţie în ultimii doi ani urmărind-o cu câtă acribie a urmărit transpunerea în practică a unei idei, a unui proiect: reînfiinţarea în Giurgiu a învăţământului tehnic profesional, dar în forma sa duală. Nu mă tem să afirm că doamna Mihalcea a făcut pentru învăţământul giurgiuvean în doi ani, mai mult decât a făcut orice inspector şcolar general din ultimele trei decenii.

Pentru orice om cu bun-simţ este clar că, în linii mari, învăţământul profesional al ultimelor trei decenii este în mare parte eşuat. La un pas să dispară definitiv, învăţământul profesional (susţinut şi finanţat integral de stat) s-a dovedit de cele mai multe ori rupt de realităţile de pe piaţa muncii. De aici şi necesitatea învăţământului dual, o formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, tripartită, ce are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ.

De aceea, când în urmă cu  aproape doi ani, conducerea Consiliului Judeţean Giurgiu a început să facă paşi concreţi, am salutat iniţiativa. Scriam atunci, în martie 2021 că CJ Giurgiu face cea mai mare investiţie din ultimii 30 de ani şi că Probabil că mulţi citititori, plecând de la titlu, se vor gândi la o autostradă, şosea rapidă, un pod, o reţea de gaze sau canalizare. Nimic din toate acestea. Pentru că oricând se va găsi o investiţie mai mare în cifre.De data aceasta nu vorbim de cifre ci de oameni. La preluarea mandatului preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a venit cu o idee nouă. Investiţii în viitorul tineretului giurgiuvean. Tineret pe care să-l ţii acasă să nu mai fugă la Bucureşti sau aiurea, unde să facă muncă necalificată. Să rămână în Giurgiu, să aibă o calificare şi mai presus de toate să aibă garanţia unui loc de muncă plătit decent. Dacă lucrurile se vor întâmpla aşa, încet, dar sigur, va apărea şi plus valoarea economică creată pe plan local.”

După votul împotrivă dat de consilierii judeţeni PSD la proiectul privind cofinanţarea „Consorțiului pentru învățământ dual integrat – Centru de expertiză în Regiunea Sud Muntenia”, cred că cea mai îndreptăţită persoană să vorbească despre proiect şi despre vot este vicepreşedintele CJ, Elisabeta Mihalcea. Şi a făcut-o ieri, pe pagina personală de socializare:

„Voestalpine, PCMRom, CTPark, H.Essers, Romvelia, Răcman, Reos, Axel, Shipyard sunt firme parte din consorțiu, deja aprobat de Ministerul Educației și firme care și-au declarat susținerea proiectului la Giurgiu.

Orașul Zimnicea, municipiul Călărași, CJ Călărași, UAT-uri administrate de social-democrați, au votat în unanimitate și au semnat acordul de parteneriat pentru depunerea cererii de finanţare.

Universitatea Politehnica București este partener oficial care ajută la scrierea cererii de finanţare, împreună cu fostul ministru al Fondurilor Europene, doamna Aura Raducu , și care a mers alături de actuala administrație a Consiliului Județean Giurgiu la toate întâlnirile cu agenții economici. Timp de doi ani, am implementat sistemul dual în Giurgiu, am devenit exemplu de bună practică pentru companii ca Bosch România, care au menționat administrația județeană giurgiuveană la întâlnirile internaționale legate de învățământ. Și am făcut toate aceste lucruri pentru viitorul copiilor noștri, pentru oportunități și pentru șansa la dezvoltare pe care județul nostru o merită.

PSD Giurgiu este împotriva celui mai complex proiect al Consiliului Județean Giurgiu, condus de liberalul Dumitru Beianu. Mai presus de orice dezvoltare a regiunii de sud a țării stau interesele de partid. Și o ipocrizie fără margini.

Votul împotriva de azi ne ambiționează și mai mai tare. Vom continua și vom finaliza acest proiect, pe care județul Giurgiu îl merită.”

Ioan Mănăilă

Nu fac nici un secret că sunt un susţinător al învăţământului dual. Dar şi un mare admirator al vicepreşedintelui CJ Giurgiu, Elisabeta Mihalcea. Am căpătat această admiraţie în ultimii doi ani urmărind-o cu câtă acribie a urmărit transpunerea în practică a unei idei, a unui proiect: reînfiinţarea în Giurgiu a învăţământului tehnic profesional, dar în […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/pe-intelesul-tuturor-despre-consortiul-pentru-invatamant-dual-integrat-la-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 22 februarie 2023 15:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.