Pentru salariații din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu: ”Dar din dar, se face Rai!”

Pentru salariații din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu: ”Dar din dar, se face Rai!”

A devenit deja o tradiţie, ca în perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii de frontieră care își desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu să fie alături de cei aflaţi în dificultate, nu numai cu gândul, dar mai ales cu faptele – notează polițiștii de frontieră giurgiuveni, pe pagina de facebook a ITPF Giurgiu.

Astfel, în Săptămâna Mare,  prin contribuţia benevolă a acestora , o cantitate importantă de alimente a fost dăruită Asociației  Tinerilor Seropozitivi „Licurici”, ce numără astăzi nu mai puțin de 50 de beneficiari.

De asemenea, am oferit sprijin și părintelui Tudor Georgian de la Parohiei Buna-Vestire, pentru a aduce puțină  bucurie câtorva familii cu posibilități financiare reduse – mai notau polițiștii de frontieră giurgiuveni în textul lor, plecând de la premiza că ”Dar din Dar se face Rai!”

Este un gest prin care poliţiştii de frontieră giurgiuveni au dorit să contribuie la rândul lor cu câte ceva la masa de Paște a unor familii nevoiașe din Municipiul nostru, urându-le totodată:

                        Sărbători binecuvântate tuturor!

A devenit deja o tradiţie, ca în perioada Sărbătorilor Pascale, poliţiştii de frontieră care își desfăşoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu să fie alături de cei aflaţi în dificultate, nu numai cu gândul, dar mai ales cu faptele – notează polițiștii de frontieră giurgiuveni, pe pagina de facebook a ITPF […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/pentru-salariatii-din-inspectoratul-teritorial-al-politiei-de-frontiera-giurgiu-dar-din-dar-se-face-rai/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=pentru-salariatii-din-inspectoratul-teritorial-al-politiei-de-frontiera-giurgiu-dar-din-dar-se-face-rai
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 12 aprilie 2023 18:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.