Peste 300 de hectare de teren ce aparține județului Giurgiu sunt cultivate ilegal. Nu se știe de cine…

Peste 300 de hectare de teren ce aparține județului Giurgiu sunt cultivate ilegal. Nu se știe de cine…

Vineri, 22 septembrie, în cadrul  şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Giurgiu, convocată deîndată, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre pentru achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în domeniul penal.

Asta, după ce instituţia a constatat că trei sute de hectare de terenuri, aflate în proprietatea CJ, sunt cultivate de persoane necunoscute, după cum informează Agerpres.

Primul proiect de hotărâre supus aprobării consilierilor judeţeni la şedinţa de astăzi se referă la achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în domeniul penal.

E o zonă nouă şi pentru mine şi pentru instituţie şi trebuie să dau câteva informaţii despre un istoric. Anul trecut am făcut o plângere la poliţie pentru că cele trei sute de hectare pe care le are în proprietate CJ sunt lucrate ilegal.

Eu am propus colegilor să mergem să recoltăm ceea ce am constatat că era semănat, dar mi s-a spus că e ilegal, am făcut o plângere şi nu s-a întâmplat nimic.

Anul acesta am înţeles că se ară deja şi nu ştiu ce trebuie să fac eu şi noi, ca şi instituţie, ca să nu spună cineva, mai târziu, că avem o culpă în situaţia asta.

E o noutate şi pentru mine şi pentru Direcţia Juridică a CJ Giurgiu, ca atare, am propus să achiziţionăm servicii juridice de la o firmă de avocatură specializată pe speţe penale care până acum nu au fost la CJ, acesta este motivul pentru care am iniţiat acest proiect de hotărâre”, a declarat preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

Mihăiţă Grigore,  consilier județean a  precizat că juriştii CJ ar putea să reprezinte instituţia în această situaţie, fără ca acest lucru să fie externalizat.

„CJ Giurgiu are la momentul acesta nouă sau 11 jurişti care ar putea foarte bine să se ocupe şi de această cauză fără a se mai achiziţiona un serviciu juridic (…) Cred că procedura putea să fie pe civil, pe revendicarea terenului şi evacuare, decât să fie în penal”, a declarat  Mihăiţă Grigore.

La rândul său, preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu, a spus că juriştii CJ sunt specializaţi în majoritatea lor, pe civil şi că doar câţiva merg în instanţă.

„Dintre cei nouă jurişti din CJ, doi sau trei merg în instanţă, restul au alte responsabilităţi, nu există expertiză pe penal şi asta este formularea pe care credem noi că trebuie să o adoptăm ca să avem şi succes, aceea de a achiziţiona servicii în acest sens”, a completat preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

În final, proiectul de hotărâre privind achiziţia de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare în domeniul penal a fost aprobat cu 16 voturi pentru, 11 împotrivă şi o abţinere.

Vineri, 22 septembrie, în cadrul  şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Giurgiu, convocată deîndată, consilierii au aprobat un proiect de hotărâre


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/peste-300-de-hectare-de-teren-ce-apartine-judeului-giurgiu-sunt-cultivate-ilegal-nu-se-stie-de-cine/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 25 septembrie 2023 15:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.