Poliția Giurgiu – Cum să nu devii victimă a hoților de buzunare

Poliția Giurgiu – Cum să nu devii victimă a hoților de buzunare

Hoții de buzunare acţionează permanent, fără a ține cont de anotimp, însă locurile preferate sunt cele aglomerate, unde pot fi în imediata apropiere a oamenilor fără să fie observaţi sau să atragă atenţia. Deseori, aceștia operează în grupuri şi folosesc tehnici de distragere a atenţiei pentru a săvârşi furtul.

Polițiștii giurgiuveni au la cunoștință astfel de situații și pentru a le preveni au organizat o acțiune prin care au informat cetățenii cu privire la  modurile de operare folosite de infractori și la măsurile de autoprotecție pe care să le adopte pentru a nu deveni victime.

Giurgiuvenii au primit sfaturi de la polițiști despre cum să se protejeze împotriva hoților de buzunare, recomandări ce ar trebui respectate ori de câte ori avem bunuri asupra noastră.

Iată principalele recomandări:

  • Dacă aveți bani asupra dumneavoastră, tineți-i într-un loc greu accesibil.
  • Evitați să  ţineţi portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor şi nu vă etalaţi în mod ostentativ banii.
  • Evitaţi, pe cât posibil, zonele aglomerate. Atunci când staţi la rând, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit.
  • Dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase, căutaţi să vă schimbaţi locul.
  • Nu aşezaţi portofelul niciodată în genţi sau sacoşe deasupra cumpărăturilor şi nu vă lăsaţi direcționați spre locuri retrase pentru a cumpăra ceva, oricât de avantajos vi s-ar părea.
  • Atunci când staţi pe scaun într-un mijloc de transport în comun,  ţineţi bagajele în braţe, în niciun caz spre culoar sau spre vecinul de scaun. O geantă purtată pe umăr rămâne la discreţia celor care vor să vă deposedeze de banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră.
  • În restaurante sau în baruri nu lăsați niciodată geanta agățată pe partea din spate a scaunului.
  • Atunci când sunteţi la cumpărături, luaţi doar suma necesară efectuării acestora.

Hoții de buzunare acţionează permanent, fără a ține cont de anotimp, însă locurile preferate sunt cele aglomerate, unde pot fi în imediata apropiere a oamenilor fără să fie observaţi sau…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/politia-giurgiu-cum-sa-nu-devii-victima-a-hotilor-de-buzunare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 24 mai 2023 17:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.