PREFECTURA CONTINUĂ SĂ ATACE HOTĂRÂRILE CONSILIULUI JUDEȚEAN

PREFECTURA CONTINUĂ SĂ ATACE HOTĂRÂRILE CONSILIULUI JUDEȚEAN

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat luni că hotărârea prin care instituţia a contractat servicii juridice pentru procesul legat de repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit din bugetul pentru acest an a fost contestată de Instituţia Prefectului iar acest act i se pare nedrept, pentru că avocaţii nu vor fi plătiţi din bani publici.

”Hotărârea de CJ prin care am contractat servicii juridice pentru procesul legat de repartizarea cotei de 6% a impozitului pe venit din bugetul pentru acest an a fost contestată de Instituţia Prefectului Judeţului Giurgiu. (…)

Mi se pare nedrept demersul doamnei prefect; eu nu sunt jurist, dar problema aceasta menţionată în contestaţie, că avem specialişti în instituţie şi că ei trebuiau să susţină acest proces mi se pare mai degrabă o abordare de oportunitate pe care, sigur, o va dezvolta Camera de Conturi când va face verificarea modului în care s-au cheltuit banii în acest an.

Atacarea hotărârii CJ privind repartizarea cotei de 6% nu face decât să blocheze o sumedenie de primării în efortul individual şi conjugat de a absorbi bani europeni pentru dezvoltarea judeţului Giurgiu. (…)

Într-adevăr, am discutat cu o firmă foarte bună din Bucureşti şi cu o echipă de avocaţi foarte buni din Giurgiu. În final, am optat pentru echipa din Giurgiu, am semnat un contract de consultanţă juridică şi mi se pare anormal să fie atacat în condiţiile în care noi nu am consumat bani publici pentru acest serviciu juridic. (…) Nu e prima dată când avocaţii la care apelăm lucrează pro bono cu CJ”, a declarat Beianu luni, în cadrul unei conferinţe de presă.

El spune că instituţia pe care o conduce are trei jurişti, dintre care unul se află în concediu pentru creşterea copilului, iar ceilalţi doi au în instanţă aproximativ două sute de dosare şi volumul foarte mare de muncă a fost ”un argument în favoarea căutării unor specialişti în afara instituţiei”.

Dumitru Beianu a spus că îşi doreşte ca procesul privind atacarea proiectului de hotărâre privind repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit către primăriile din judeţ să fie câştigat cât mai repede de CJ Giurgiu, deoarece aceşti bani sunt necesari pentru finalizarea proiectelor din localităţile judeţului.

www.agerpres.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Dumitru Beianu, a declarat luni că hotărârea prin care instituţia a contractat servicii juridice pentru procesul legat de repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit din bugetul pentru acest an a fost contestată de Instituţia Prefectului iar acest act i se pare nedrept, pentru că avocaţii nu vor fi plătiţi …


Autorul articolului C.E.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-news.ro/news/index.php/2023/03/07/prefectura-continua-sa-atace-hotararile-consiliului-judetean/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://giurgiu-news.ro/news/index.php/feed/
Titlu original Giurgiu News
Data originala articol 7 martie 2023 17:01

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.