Preșcolarii din Suseni, în vizită la pompieri

Preșcolarii din Suseni, în vizită la pompieri

Nu ne jucăm cu focul”, “nu umblăm la prize sau întrerupătoare”, “traversăm strada pe la trecerea de pietoni, după ce ne-am asigurat” și “cerem ajutorul unui adult atunci când ne aflăm într-o situație de urgență– acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care copiii și le-au reamintit, astăzi, în cadrul programului “Săptămâna Verde”.

Cei care au vizitat Detașamentul de Pompieri Bolintin Deal au fost preșcolarii Grădiniței din localitatea Suseni. Aceștia și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri pentru a afla cum pot preveni situațiile de urgență, dar și pentru a-i cunoaște pe salvatori.

Și cum cel mai ușor poți învăța din exemple, pompierii le-au vorbit despre lucruri pe care copiii ar putea fi tentați să le facă, fără să își dea seama de riscurile la care expun. Printre acestea se numără:

  • nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări în casă;

  • nu imitați lucrurile periculoase pe care ne le vedeți pe internet;

  • dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.

Pompierii le-au arătat autospecialele pe care le folosesc pentru stingerea incendiilor sau pentru salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente ce le pot pune viața în pericol și le-au vorbit copiilor, pe înțelesul lor, despre comportamentul în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței, prezentându-le următorii pași:

  • anunțați incendiul primului adult pe care îl întâlniți;

  • ieșiți din clădire sub supravegherea și îndrumarea educatoarelor;

  • nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare;

  • aşteptaţi intervenția pompierilor.

“Nu ne jucăm cu focul”, “nu umblăm la prize sau întrerupătoare”, “traversăm strada pe la trecerea de pietoni, după ce ne-am asigurat” și “cerem ajutorul unui adult atunci când ne…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/prescolarii-din-suseni-in-vizita-la-pompieri/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 27 martie 2024 14:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.