Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: NU ne putem bate joc de alimente!

Preşedintele PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina: NU ne putem bate joc de alimente!

risipa alimente

Este absurd să fie aruncate ori distruse când pot fi de mare folos pentru oamenii nevoiași, pentru așezăminte sociale, spitale, școli, etc. Aceasta este convingerea fermă care a stat la baza acțiunii politice a PSD care nu doar că a fost inițiator, ci a și determinat adoptarea în Parlament a proiectului de lege privind diminuarea risipei alimentare.
În esență, noile reglementări impun:
– OBLIGATIVITATEA agenților economici de a SCĂDEA puternic prețurile alimentelor aflate aproape de expirarea termenului de valabilitate, ori de a le DONA.
– Alimentele improprii consumului uman vor fi direcționate către hrana animalelor din adăposturi.
– Înainte de distrugerea/aruncarea alimentelor, este obligatorie implementarea a cel puțin două măsuri de prevenire a risipei.
– Agenții economic în drept care nu se conformează riscă amenzi de până la 20.000 de lei.
Potrivit statisticilor, România risipește anual 2,5 milioane de tone de alimente, adică fiecare român aruncă la gunoi, în medie, 70 de kilograme de mâncare în fiecare an.

Este absurd să fie aruncate ori distruse când pot fi de mare folos pentru oamenii nevoiași, pentru așezăminte sociale, spitale, școli, etc. Aceasta este convingerea fermă care a stat la baza acțiunii politice a PSD care nu doar că a fost inițiator, ci a și determinat adoptarea în Parlament a proiectului de lege privind diminuarea […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/presedintele-psd-giurgiu-deputatul-marian-mina-nu-ne-putem-bate-joc-de-alimente/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 22 februarie 2024 12:09

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.