Primăria Giurgiu: De ce pe Strada I.C.Brătianu va fi diminuată posibilitatea de parcare a autovehiculelor, pe carosabil!

Primăria Giurgiu: De ce pe Strada I.C.Brătianu va fi diminuată posibilitatea de parcare a autovehiculelor, pe carosabil!

Având în vedere numeroasele petiții cu privire la faptul că pe strada I.C.Brătianu vor fi realizate piste de biciclete și va fi diminuată posibilitatea parcării autovehiculelor pe suprafața carosabilă, precizăm faptul că lucrările sunt executate conform documentațiilor tehnice aprobate/avizate și nu există posibilitatea modificării acestora, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.

Menționăm că premergător aprobării cererilor de finanțare, proiectele aferente celor trei coridoare de mobilitate urbană, respectiv estic, vestic și central au fost în consultare publică, iar ulterior aprobate în Consiliul Local al municipiului Giurgiu.

Reamintim că, Primăria municipiului Giurgiu implementează trei proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 – Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Prioritatea de Investiții 4.1. – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Proiectele includ 16 străzi/bulevarde din municipiu, iar în cadrul fiecăruia din acestea vor fi executate lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere, pietonale, velo, a celei dedicate transportului public local, inclusiv amenajarea spațiilor pentru traficul staționar.

Compartiment mass-media

 

Articolul Primăria Giurgiu: De ce pe Strada I.C.Brătianu va fi diminuată posibilitatea de parcare a autovehiculelor, pe carosabil! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Având în vedere numeroasele petiții cu privire la faptul că pe strada I.C.Brătianu vor fi realizate piste de biciclete și va fi diminuată posibilitatea parcării autovehiculelor pe suprafața carosabilă, precizăm faptul că lucrările sunt executate conform documentațiilor tehnice aprobate/avizate și nu există posibilitatea modificării acestora, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Menționăm […]

Articolul Primăria Giurgiu: De ce pe Strada I.C.Brătianu va fi diminuată posibilitatea de parcare a autovehiculelor, pe carosabil! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/primaria-giurgiu-de-ce-pe-strada-i-c-bratianu-va-fi-diminuata-posibilitatea-de-parcare-a-autovehiculelor-pe-carosabil/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 2 august 2023 19:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.