Prof. Ion Ghimpețeanu, insp. general al IȘJ Giurgiu: ”Rezultatele la bacalaureat, prin planul managerial implementat de către noi, se vor regăsi abia peste 3 ani…!”

Prof. Ion Ghimpețeanu, insp. general al IȘJ Giurgiu: ”Rezultatele la bacalaureat, prin planul managerial implementat de către noi, se vor regăsi abia peste 3 ani…!”

La scurt timp după aflarea rezultatelor obținute la examenul de Evaluare Națională – 2023, rezultate care ne-au oferit satisfacția unei poziții oarecum confortabile în clasamentul pe țară, în raport cu anii trecuți, i-am solicitat inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu, să încerce să dea un pronostic privitor la rezultatele examenului de Bacalaureat, la nivelul județului Giurgiu,  rezultate ce se vor afișa doar peste câteva zile.

”În privința examenului de bacalaureat, nu pot face acum estimări, însă nu mă aștept la rezultate spectaculoase pentru că rezultatele la bacalaureat, prin planul implementat de către noi, la nivel de Inspectorat, se vor regăsi abia peste trei ani, mai precis la finalul ciclulu școlar care a început anul acesta. Acest lucru are în vedere planul pe care l-am implementat  prin creșterea calității și  intră în vigoare începând cu clasa a IX-a,  în anul școlar în care vom păși, în  septembrie…

Așadar rezultatele la bacalaureat nu le putem adapta sau corela cu acest plan de creștere a calității, acesta având rezultate în viitorul apropiat. Planul implementat la nivel de învățământ liceal, încurajează învățământul profesional  dual, suplimentează  numărul de locuri la învățământul tehnic, astfel încât să creăm locuri noi pentru cei care nu optează pentru un învățământ liceal, de cultură generală. Am redus  pentru al doilea an consecutiv, câte o clasă de la învățământul teoretic. Voi exemplifica la Liceul teoretic ”Nicolae  Cartojan,  unde am redus două clase și s-au văzut rezultatele în doi ani. Dacă acum doi ani,  la acest liceu, ultima medie era  la nivel de nota 2 și ceva, după acest plan implementat, anul trecut ultima medie a fost de 7,52!  De aceea vă  iteram că rezultatele acestui plan managerial focusat pe calitatea actului de învățământ  și implicit la rezultatele de la bacalaureat, se vor  vedea la finalul acestui ciclu de învățământ. Este o explicatie logică… Dacă un elev intră  cu o notă de 6,52 , ultima medie, și aici punctăm profilul umanist,  rezultatele la bacalaureat vor fi altele decât cele ale unui elev care intră cu media de 2,50  la liceu, un lucru care de altfel  a creat prejudicii sistemului de învățământ, elevilor și societății în general.

Este un plan cu efect pe termen lung, însă chiar și în această etapă am ajutat elevii prin intensificarea unor programe de pregătire și o monitorizare mai atentă a elevilor care s-au aflat în anul terminal. Vom vedea ce se va întâmpla, dar nu mă hazardez  în a face estimări optimiste, mai ales în contextul în care rezultatele acestui plan se vor vedea pe viitor – a mai spus prof. Ion Ghimpețeanu, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu.

(Jurnal) 

 

La scurt timp după aflarea rezultatelor obținute la examenul de Evaluare Națională – 2023, rezultate care ne-au oferit satisfacția unei poziții oarecum confortabile în clasamentul pe țară, în raport cu anii trecuți, i-am solicitat inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu, să încerce să dea un pronostic privitor la rezultatele examenului de […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/prof-ion-ghimpeteanu-insp-general-al-isj-giurgiu-rezultatele-la-bacalaureat-prin-planul-managerial-implementat-de-catre-noi-se-vor-regasi-abia-peste-3-ani/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=prof-ion-ghimpeteanu-insp-general-al-isj-giurgiu-rezultatele-la-bacalaureat-prin-planul-managerial-implementat-de-catre-noi-se-vor-regasi-abia-peste-3-ani
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 1 iulie 2023 13:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.