Putin: În noile regiuni, oamenii trebuie să simtă avantajele vieții în Rusia

În noile regiuni ale Rusiei, oamenii trebuie să „se integreze în realitatea rusă” și să simtă avantajele vieții în Rusia, a declarat președintele Vladimir Putin la o întâlnire cu participanții la cel de-al doilea Congres al tinerilor oameni de știință, relatează Rossiiskaia gazeta.

Șeful statului a subliniat că obiectivul imediat este de a integra republicile populare Donețk și Lugansk, precum și regiunile Herson și Zaporojie în mediul științific și educațional al țării. „În aceste domenii trebuie, în primul rând, ca oamenii care au votat, să se integreze, cum se spune, în realitatea rusă. Iar Rusia trebuie să se consolideze acolo”, a spus el.

Potrivit precizărilor sale, consolidarea nu înseamnă doar rezolvarea problemelor cu caracter militar și politic. Acest lucru prespune ca prin eforturi depuse în aceste teritorii, ”oamenii să simtă avantajele vieții în Rusia”, a explicat liderul de la Kremlin.

Putin a menționat că unul dintre șefii noilor regiuni ale Rusiei l-a informat că familiile cu copii stau la coadă la policlinici pentru consultații profilactice, care, probabil, nu au existat niciodată în aceste teritorii. Cu toată tragedia a ceea ce se întâmplă, acesta este în mod clar un lucru pozitiv, a precizat Putin. Și este doar un exemplu, care însă ar trebui să fie peste tot, a subliniat el.

„Nu mă îndoiesc că va fi un succes. Dar trebuie să fie unul tangibil, trebuie să vină mai repede și mai temeinic”, a spus liderul rus.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.