Putin: Rosteh înregistrează rezultate modeste la proiectele digitale

Proiectele de dezvoltare a tehnologiilor digitale end-to-end, de care răspunde corporația de stat ”Rosteh”, au prezentat rezultate modeste, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, vorbind la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Strategică și Proiecte Naționale, informează agenția TASS.

”Rezultate modeste au fost demonstrate pe direcțiile de care răspunde Rosteh. Știu, colegii vor începe acum să spună: că finanțarea este insuficientă, că este altceva. Eu doar am constatat ce se întâmplă”, a spus șeful statului.

Potrivit spuselor sale, este vorba despre rezultatele ce vizează ”inclusiv proiectele privind crearea unor rețele din generația cinci, dezvoltarea producției de echipamente în vederea introducerii la scară largă a internetului obiectelor”. ”În ceea ce privește proiectul de dezvoltare a industriei microelectronice, a fost nevoie ca, anul trecut, el să fie reluat în totalitate”, a spus președintele.

Putin a adăugat că în activitatea corporației de stat sunt și rezultate pozitive. El a evidențiat, în acest sens, progresul înregistrat de Sberbank în sfera inteligenției artificiale, de Căile Ferate ale Rusiei pe linia comunicațiilor cuantice, de Rosatom în domeniul materialelor compozite.

”Pe ansamblu însă, nici aceste activități nu pot fi considerate de un succes deosebit. Cinci dintre cele 13 direcții nu se realizează, iar la restul gradul de îndeplinire a atins cel puțin 20% dintre indicatorii țintă și, firește, în 2022 acești indicatori nu vor fi atinși”, a precizat șeful statului.

Amintim că în discursul său de la sesiunea plenară a SPIEF 2022, Vladimir Putin a conturat șase principii de bază pentru dezvoltarea economică a Rusiei: unul dintre ele a fost realizarea suveranității tehnologice, și anume dorința de a crea un sistem integral de dezvoltare economică care să nu depindă de tehnologiile occidentale. Președintele a repetat ideea similară la o întâlnire cu câștigătorii competiției ”Liderii Rusiei” din 7 iulie, spunând că una dintre sarcinile cele mai importante astăzi este creșterea suveranității în domeniul celor mai noi tehnologii.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.