Rezultatele acţiunii „Blocada”

Rezultatele acţiunii „Blocada”

În perioada 28-31 iulie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii giurgiuveni și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au fost alături de cetățeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, pentru combaterea consumului de droguri, precum și pentru  informarea acestora cu privire la adoptarea unei atitudini responsabile și preventive.

Activitățile și controalele au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, a tâlhăriilor, a infracțiunilor de furt din buzunare, dar și monitorizarea situațiilor conflictuale și aplicarea măsurilor legale care se impun.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 582 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 26.0615 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 30 de permise de conducere( pentru depășirea limitei de viteză, conducere sub influența alcolului, conducere agresivă) și au retras 8 certificate de înmatriculare (ITP expirat și defecțiuni tehnice).

Astfel, dintre cele 582 de sancțiuni contravenționale, 86 au fost aplicate pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice și pentru adresarea de injurii, de natură a tulbura ordinea și liniștea publică.

În acest context, au fost legitimate 1939 de persoane, verificate 43 de societăți comerciale, precum săli de jocuri de noroc, societăți tip cafe-bar, stații PECO, au fost verificate 973 de vehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 527 de conducători auto și cu aparatul drugtest 15.

În perioada 28-31 iulie a.c., în cadrul acțiunii BLOCADA, desfășurată în sistem integrat, polițiștii giurgiuveni și jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu au fost alături de cetățeni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea faptelor comise cu violență, a situațiilor de risc, pentru combaterea consumului de droguri, […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/rezultatele-actiunii-blocada/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 31 iulie 2023 19:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.