Seismologii suedezi consideră că incidentele de la conductele Nord Stream au fost provocate de explozii

Seismologii Universității Uppsala, din Suedia, sunt convinși că incidentele legate de scurgerea de gaze de la conductele Nord Stream au fost provocate de explozii, nu de cutremure sau alunecări de teren, a anunțat agenția Reuters, citată de TASS.

Potrivit seismologilor, a doua deflagrație a fost echivalenta ca putere cu explozia a 100 de kilograme de dinamită.

Părerea sesimologilor suedezi este susținută și de geologii danezi. Potrivit Serviciului danez de geologie, cele două episoade de activitate seismologică înregistrate luni duc mai degrabă cu gândul la explozii, nu la cutremure. Primul dintre ele s-a produs la 02,03, ora locală, al doilea, la 07,03.

Cele trei scurgeri de gaze de la Nord Stream 1 și Nord Stream 2 au fost descoperite în decurs de câteva ore. Prima dintre ele a fost depistată la Nord Stream 2, nu departe de insula daneză Bornholm. După care au fost identificate două scurgeri la Nord Stream 1. Agenția daneză a energiei a anunțat că în mare a ajuns o mare cantitate de gaze. S-a interzis ca avioanele și navele să se apropie de locul incidentelor la mai puțin de cinci mile marine.

Foto: runews24.ru

Ulterior, seismologii suedezi au declarat că, luni, au fost înregistrate două explozii pe traseele celor două gazoducte din Marea Baltică.

Distrugerea simultată a trei fire ale conductelor din Marea Baltică este fără precedent, a declarat Nord Stream AG, operatorul gazoductului Nord Stream 1, scrie Interfax.

”Distrugerile produse simultan în aceeași zi pe trei fire ale gazoductelor offshore Nord Stream sunt fără precedent. Deocamdată este imposibil de estimat un termen pentru refacerea capacității de lucru a infrastructurii de transport”, a precizat compania de proiectare.

Interfax amintește că Nord Stream 1, cu o capacitate de 55 miliarde metri cubi de gaze pe an este oprit acum din cauza unor lucrări la motoarele stațiilor de comprimare, precum și a defecțiunilor apărute la instalațiile de comprimare ce nu pot fi reparate din cauza sancțiunilor.

Nord Stream 2, gazoduct cu o capacitate similară, a fost construit și este gata să fie dat în exploatare, dar nu a devenit niciodată operațional.

Maria Zaharova: O declarație oficială despre un act terorist?

Recunoștința fostului ministru de externe polonez Radoslaw Sikorski față de Statele Unite pentru deteriorarea Nord Stream poate fi interpretată ca o declarație oficială despre un act terorist, a scris Maria Zaharova, reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe pe canalul său de telegramă.

„Europarlamentarul polonez, fostul ministru de externe Radek Sikorski a mulțumit Statelor Unite, pe Twitter, pentru accidentul pe gazoductele rusești. Este aceasta o declarație oficială despre un atac terorist?” a scris diplomat rus.

Anterior, Sikorsky a publicat, pe Twitter, o fotografie de la locul accidentului de gazoduct și a însoțit fotografia cu următorul comentariu: „Mulțumesc, SUA”.

În sprijinul declarației sale, Sikorsky a citat vorbele președintelui american Joe Biden din 7 februarie, când a spus că Statele Unite vor pune capăt Nord Stream 2 dacă trupele ruse trec granița cu Ucraina.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.