Senatorul Toma Petcu a răspuns provocării de a se prinde într-un lanț al generozității și solidarității, dăruind pachete persoanelor cu probleme sociale.

Senatorul Toma Petcu a răspuns provocării de a se prinde într-un lanț al generozității și solidarității, dăruind pachete persoanelor cu probleme sociale.

”Am răspuns cu entuziasm si empatie provocării transmise de Cristian Anculescu (n.red. – vicepreședinte al CJ Giurgiu), provocare lansată de Theodor Valentin Mușat, de a aduce zâmbetul pe buzele unor familii mai puțin norocoase cu ocazia Crăciunului„ – scrie Senatorul Toma Petcu într-o postare pe facebook, ce i-a oferit prilejul de a dărui câte ceva unor cetățeni ce se luptă, zi de zi, cu lipsurile.

„O provocare pentru care îl felicit, pentru că fiecare om dăruiește ce are în suflet și ține de fiecare dintre noi să aducem puțină bucurie în ochii semenilor noștri mai puțin norocoși!

Pentru că mi-a fost imposibil să fiu prezent fizic, m-am implicat în a onora provocarea, pentru a nu întrerupe acest altruist lanț al solidarității și bucuriei, cu ocazia Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului, prilej de recunoștință și rugăciune pentru toți creștinii.

Îi provoc, la rândul meu, pe prietenii mei, Adrian Anghelescu, Alina Meclea și Marian Damian să dăruiască din suflet familiilor nevoiașe, după care să provoace câte alți trei prieteni, pentru a extinde exponențial această frumoasă inițiativă a bucuriei!”

Vă doresc tuturor, sănătate, liniște, iubire și pace sufletească! Sărbători binecuvântate! – a mai precizat senatorul Toma Petcu.

Articolul Senatorul Toma Petcu a răspuns provocării de a se prinde într-un lanț al generozității și solidarității, dăruind pachete persoanelor cu probleme sociale. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

”Am răspuns cu entuziasm si empatie provocării transmise de Cristian Anculescu (n.red. – vicepreședinte al CJ Giurgiu), provocare lansată de Theodor Valentin Mușat, de a aduce zâmbetul pe buzele unor familii mai puțin norocoase cu ocazia Crăciunului„ – scrie Senatorul Toma Petcu într-o postare pe facebook, ce i-a oferit prilejul de a dărui câte ceva […]

Articolul Senatorul Toma Petcu a răspuns provocării de a se prinde într-un lanț al generozității și solidarității, dăruind pachete persoanelor cu probleme sociale. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/senatorul-toma-petcu-a-raspuns-provocarii-de-a-se-prinde-intr-un-lant-al-generozitatii-si-solidaritatii-daruind-pachete-persoanelor-cu-probleme-sociale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 decembrie 2023 22:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.