Societatea GSP, prinsă între activitățile specifice acestui anotimp și cele destinate reparațiilor, unor stricăciuni, multe din ele datorate unor cetățeni iresponsabili!

Societatea GSP, prinsă între activitățile specifice acestui anotimp și cele destinate reparațiilor, unor stricăciuni, multe din ele datorate unor cetățeni iresponsabili!

Din păcate cei ce își fac curățenie în această perioadă în curte, scot  gunoiul în stradă, deși există locuri special amenajate pentru depozitarea  resturilor vegetale – ne spunea directorul Societății Giurgiu Servicii Publice, Adrian Răcaru, referindu-se la activitatea societății în perioada acestui început de primăvară.

Urarea directorului GSP Giurgiu, Adrian RĂCARU, cu ocazia PAȘTELUI! | Jurnal Giurgiuvean

Nu  mai comentăm  căci ne-am obișnuit demult cu modul acesta de abordare din partea unora dintre cetățeni și nu facem altceva decât încercăm să ținem pasul cu situația existentă în teren. 

În acest context vă precizam, într-o altă intervenție a mea, că lider la acest mod sfidător de comportament față de normele de conviețuire în comunitate, este strada ”Sirenei”.  O stradă un pic mai ieșită din comun deși întâlnim astfel de situații cam peste tot în municipiu…

După ce își toaletează copacii, tăind crengile acestora, unii cetățeni le scot în stradă, așteptând apoi ca cineva să vină și să le ridice. Este o situație care sper că până la urmă se va reglementa…

Noi și GSL- ul (n.red. – Giurgiu Servicii Locale), facem deocamdată față, deși această activitate nu intră în sarcina noastră și nici în sarcina lor, de a ridica aceste gunoaie…Dar nici operatorul de salubritate (United Waste Solutions – fostul Rosal), nu are capacitatea de a duce tot orașul în spate. Motiv pentru care facem aceste activități primăvara, pe anumite perioade de timp, când  cetățenii își fac curățenie în gospodăriile individuale, iar după colectarea lor, le ducem la Rosal.

Norocul nostru este că o parte din resturile vegetale, GSL-ul  o introduce într-un tocător și o transformă în masă verde, folosind-o ca bio-masă. Este un lucru foarte bun căci în acest fel resturile vegetale nu mai trebuie duse la operatorul de salubritate, care ar percepe bani pentru această nouă operațiune, sume de bani pe care le putem folosi în folosul nostru comun.

Întrebat despre starea rețelei electrice, care – așa cum a fost anunțat în mai multe rânduri pe site-ul Primăriei – a suferit o serie de defecțiuni, directorul GSP Giurgiu, Adrian Răcaru, ne-a spus:

În urma unor defecțiuni apărute la rețeaua electrică, iluminatul public aferent b-dului 1907 și a străzilor adiacente, zonei Casa Armatei, Danubius și străzii Unirii,  a fost chiar întrerupt o bucată de timp. A fost  vorba de niște defecțiuni datorate îmbătrânirii rețelei. Nu numai că rețeaua e  învechită, dar când se mai face câte o renovare de stradă, o îmbunătățire a trotuarului, a carosabilului, se mai deteriorează câte o porțiune. din rețea…

După cum știm, s-a lucrat foarte mult în oraș privind reabilitarea unor străzi, s-a schimbat chiar și geometria străzilor. Intervenind cu utilaje grele, s-a mai atins un cablu, două și a trebuit să remediem noi aceste deficiențe. Însă ne-am descurcat și ne descurcăm… 

Mai frecvent, pe străzile „Ghizdarului”, pe „Mihai Viteazul” au apărut astfel de probleme. Pe lângă asta mai apar și defecțiuni la lămpile de iluminat stradal. Sunt contacte imperfecte, care necesită permanent activitate de întreținere, de mentenanță.

Am reușit totodată reabilitarea iluminatului public din Parcul Tipografiei,  unde au fost vopsiți stâlpii, înlocuite globurile de sticlă și – acolo unde s-a impus – a fost refăcut traseul de conductori electrici.

Au mai fost efectuate reabilitări la 5 stâlpi metalici ornamentali din zona Piața Centrală (3), străzile Nicolae Droc Barcian (1) și General Berthelot (1), activitate ce a implicat demontarea acestora, refacerea sistemului de prindere în sol și a cablajului electric, vopsirea și reamplasarea lor pe vechile poziții.

Despre mult așteptatul sistem de supraveghere, prin camere video, Adrian Răcaru ne spunea că se lucrează la el pentru interconectarea camerelor cu  semafoarele.

Deocamdată nu cred că sistemul este pus la punct nici măcar pentru demararea testării lui…Sistemul ar fi extrem de benefic pentru noi, căci am știi și atunci cine se face vinovat de o serie de stricăciuni apărute prin oraș. Chiar în Centrul municipiului avem un semafor ce a fost lovit recent de către o mașină sau poate de vreun ”binevoitor”. Din păcate, chiar dacă cineva vede un astfel de eveniment nu îl semnalează, deși ulterior apar pe mediile de socializare fel și fel de acuzații la adresa noastră că nu facem nimic, că nu îndreptăm nimic din ceea ce s-a deteriorat …

Nimeni nu dă un telefon, niciodată, să ne spună: „ – Uite, l-am văzut pe X cum strică un stâlp!” Oamenii se ascund! Eu însă mă întreb: chiar nimeni nu vede ce se întâmplă în orașul ăsta? Chiar nimeni nu trăiește cu conștiința încărcată că a văzut ceva și nu a adus la cunoștința autorităților, a celor ce pot lua măsuri? 

Ciudat este că ulterior, unii devin extrem de virulenți, de critici  la adresa noastră,  pe mediile de socializare – mai spunea, vizibil afectat, de toate cazurile expuse în rândurile de mai sus, Adrian RĂCARU, directorul Societății Giurgiu Servicii Publice.

(Florian Tincu)

Articolul Societatea GSP, prinsă între activitățile specifice acestui anotimp și cele destinate reparațiilor, unor stricăciuni, multe din ele datorate unor cetățeni iresponsabili! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Din păcate cei ce își fac curățenie în această perioadă în curte, scot  gunoiul în stradă, deși există locuri special amenajate pentru depozitarea  resturilor vegetale – ne spunea directorul Societății Giurgiu Servicii Publice, Adrian Răcaru, referindu-se la activitatea societății în perioada acestui început de primăvară. Nu  mai comentăm  căci ne-am obișnuit demult cu modul acesta […]

Articolul Societatea GSP, prinsă între activitățile specifice acestui anotimp și cele destinate reparațiilor, unor stricăciuni, multe din ele datorate unor cetățeni iresponsabili! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/societatea-gsp-prinsa-intre-activitatile-specifice-acestui-anotimp-si-cele-destinate-reparatiilor-unor-stricaciuni-multe-din-ele-datorate-unor-cetateni-iresponsabili/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 martie 2024 17:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.