Spitalul Județean de Urgență Giurgiu este pregătit să treacă peste perioada de CANICULĂ, și peste grevele anunțate de sindicatele din sănătate, fără probleme!

Spitalul Județean de Urgență Giurgiu este pregătit să treacă peste perioada de CANICULĂ, și peste grevele anunțate de sindicatele din sănătate, fără probleme!

Întrebat despre măsurile luate la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Giurgiu, pentru a trece peste perioada de caniculă ce deja s-a instalat la noi în sudul țării, fără ca pacienții să fie afectați, directorul unității, Dragoș CHIVU ne-a spus:

Se asigură apă suficientă pacienților, aer condiționat…nu sunt probleme. Nimeni nu are de suferit în perioada aceasta… 

Solicitat să ne spună cum se va desfășura activitatea Spitalului în perioada concediilor, directorul  SJU ne spunea:

Există o programare, deci nu vor fi probleme. Sunt și secții unde avem lipsă de personal, dar pe rând, fiecare din cadrele medicale și-a luat cât a avut nevoie. Sunt programați în așa fel încât să se asigure continuitatea serviciului…

În privința viitoarelor greve anunțate de către sindicatele din domeniul sanitar, directorul SJU Giurgiu ne-a precizat:

Am fost atenționați că pe data de 6 iulie se va  face pichetarea spitalului, timp de o jumătate de oră, o acțiune ce se extinde la nivelul întregii țări. Conform programului anunțat  de Sindicatul ”Solidaritatea Sanitară”, filiala Giurgiu, în data de 12 iulie se va desfășura mitingul național al angajaților din sănătate, în Piața Victoriei din Capitală, în 19 iulie va avea loc o grevă de avertisment  și în 27 iulie se va trece la declanșarea Grevei generale și la demisia în masă ale medicilor din contractele de gărzi…

Noi, cei din Spital am asigurat  din punct de vedere legal, tot ce prevede Legislația în vigoare. Nu le-am încălcat cadrelor medicale dreptul sau altceva… Dacă această legislație  se va modifica…Unde e lege, cu plăcere vom subscrie și noi. Am ținut mereu cont de ceea ce Legiuitorul a dorit să facem. La noi nu există o problemă între conducerea Spitalului și Sindicat – a mai precizat Dragoș CHIVU, directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu.

(Jurnal) 

Întrebat despre măsurile luate la nivelul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Giurgiu, pentru a trece peste perioada de caniculă ce deja s-a instalat la noi în sudul țării, fără ca pacienții să fie afectați, directorul unității, Dragoș CHIVU ne-a spus: Se asigură apă suficientă pacienților, aer condiționat…nu sunt probleme. Nimeni nu are de suferit în […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/spitalul-judetean-de-urgenta-giurgiu-este-pregatit-sa-treaca-peste-perioada-de-canicula-si-peste-grevele-anuntate-de-sindicatele-din-sanatate-fara-probleme/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=spitalul-judetean-de-urgenta-giurgiu-este-pregatit-sa-treaca-peste-perioada-de-canicula-si-peste-grevele-anuntate-de-sindicatele-din-sanatate-fara-probleme
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 iulie 2023 14:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.