Șefa BRICS, Purnima Anand, a declarat că la acest forum ar putea adera curând Turcia, Egiptul și Arabia Saudită, relatează postul de televiziune RT. ”Toate aceste țări și-au manifestat interesul pentru aderare și se pregătesc să depună cereri pentru obținerea statutului de membru”, a spus Anand, citat de cotidianul Izvestia.Citeste pe larg

Mick Schumacher, fiul legendarului pilot Michael Schumacher, a avut parte de o accidentare gravă în sesiunea de calificări pentru cursa de mâine din Formula 1. Pilotul echipei Haas a lovit parapetul, pe circuitul de la Jeddah, monopostul său fiind distrus, iar el ajungând la spital. În ce stare se aflăCiteste pe larg

​Al-Ittihad, echipa antrenată de Cosmin Contra, s-a impus vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în fața formației Al Feiha, în etapa a XVI-a a campionatului Arabiei Saudite. Golurile au fost marcate de Hawsawi (34) şi Romarinho (67). Tot vineri, Al-Hazem, antrenată de Constantin Gâlcă, a pierdut pe terenulCiteste pe larg

Pride in Football („Mândrie în fotbal”), alianța britanică a suporterilor LGBT+ din Marea Britanie, a criticat sâmbătă preluarea clubului din prima ligă engleză Newcastle United de către controversatul prinț moştenitor al Arabiei Saudite. Prinţul moştenitor al coroanei Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, a plătit 300 de milioane de lire sterlineCiteste pe larg

Aflată în acest moment pe penultimul loc, Newcastle United poate deveni ​o adevărată forță în Premier League. Controversatul prinţ moştenitor al coroanei Arabiei Saudite, Mohammed Bin Salman, a plătit 300 de milioane de lire sterline (peste 350 de milioane de euro) pentru a cumpăra clubul de tradiție, informează presa engleză.Citeste pe larg

„Republica Islamică Iran nu ezită să-şi protejeze interesele naţionale şi de securitate şi va răspunde prompt şi puternic oricărei posibile aventuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Saeed Khatibzadeh, citat de Reuters. Purtătorul de cuvânt al MAE iranian susţine că ţara sa se confruntăCiteste pe larg

„Iranul seamănă violenţa şi distrugerea în toate colţurile regiunii”, a denunţat un oficial israelian într-un comunicat, subliniind că, „voind să atace Israelul”, Teheranul s-a „incriminat omorând civili străini”. „Iranul nu este doar problema Israelului, este o problemă mondială, iar comportamentul său pune în pericol libertatea navigaţiei şi comerţului în lume”,Citeste pe larg