Celor care au scăpat cu viață din iadul în care au trăit în ultimii trei ani, să le aducem o plecaciune. Celor care ne-au crescut, ne-au educat și ne-au ținut de mână când mergeam spre biserică. Dar cum majoritatea au plecat în saci negri ca să-i salveze pe nepoții lorCiteste pe larg

Potrivit NATO, Rusia a desfăşurat circa 30.000 de soldaţi pentru exerciţiile militare Union Resolve 2022, programate în Belarus în perioada 10-20 februarie. Aceştia se adaugă unui contingent de peste 100.000 de militari mobilizaţi în ultimele luni la graniţa cu Ucraina, desfăşurări de forţe ce alimentează temerile cu privire la lansareaCiteste pe larg

Președitele Klaus Iohannis vrea să întărească apărarea pe flancul estic al Uniunii Europene! Șeful statului a făcut declarații în urmă cu scurt timp, imediat după exercițiul militar multinațional la care a asistat împreună cu președintele Poloniei, Andrzej Duda. Klaus Iohannis vrea să întărească flancul estic al Uniunii Europene Klaus IohannisCiteste pe larg