Bustul lui Anton Pann, in curtea Bisericii Sf. Stelian din Bucuresti, str. Logafatul UDRISTE, unde se afla si mormantul celui care a compus muzica imnului national.

Incepand din anul 1998, Ziua Imnului National este sarbatorita, anual, pe  29 iulie, data la care, in anul 1848, revolutionarii din Rm Valcea au cantat in Parcul Zavoi cantecul „Desteapta-te romane”, pe versurile poemului Un rasunet al lui Andrei Muresan  de la Brasov, puse pe note de Anton Pann, stabilit  nu demult la Rm-Valcea. 

Poemul a fost publicat in Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, XI, 1848, nr. 25 din 21 iunie, p. 200, semnată A.M.-u, în volum: Un răsunet, pentru ca peste o luna sa fie cantat oficial in Parcul Zavoi din Rm Valcea, dirijorul corului fiind insusi AntonPann.

Unele surse sustin ca melodia ar fi fost intonata pentru prima data in  Scheii Brasovolui, dar este greu de crezut ca Ocupatia Austriaca ar fi permis intonarea in public a unor asemenea versuri nationaliste care incitau la eliberarea nationala a romanilor.

Din mesajul de astazi al lui. Iohannis rezulta:

Astăzi, 29 iulie, sărbătorim Ziua Imnului Național, un simbol puternic al identității și unității poporului român.

Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la momentul când revoluționarii de la 1848 au intonat pentru prima dată cântecul lui Anton Pann, pe versurile lui Andrei Mureșan.

Desi este atestat documentar la anul 1848, Desteaptă-te romane  a devenit imn national abia după decembrie 1989.

„Prima înregistrare pe disc a cântecului s-a făcut de către solistul Alexandru Pascu în anul 1900 în Statele Unite Ale Americii.

În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti împreună cu fanfara Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi, a făcut la Bucureşti prima înregistrare instrumentală. Tot în acest an, corul „Ion Vidu”din Lugoj, a înregistrat pe disc, pentru prima dată, varianta corală.”

Datorită mesajului de patriotism şi de libertate pe care îl poartă în el, cantecul a devenit drag românilor, în special soldaţilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă, cât şi în cel al primului şi celui de-al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când România s-a detaşat de alianţa cu Germania hitleristă, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.

Cantecul  fost interzis in timpul ocupatiei sovietice, pana in anul 1965. In timpul lui Ceausescu melodia era cantata in programele patriotice, dupa anul 1980 circuland in public mai mult in varianta melodica, fara versuri. Versurile sunt destul de greu de retinut (oare numai asta este cauza?), astfel ca si in prezent publicul pe stadioane nu poate intona decat prima strofa.

Primul Imn National a fost adoptat in anul 1862, in timpul domnitorului Cuza, sub denumirea de „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei-Sale Prinţul Domnitor”, fara versuri. Melodia este nelipsita si. astazi de la ceremonialul de primire la festivitatile oficiale. O puteti audia in inregistrarea de mai sus.

Acest Imn a fost intonat pana in anul 1884, cand a fost inlocuit cu imnul regal, Traiasca Regele, pe versuri de Vasile Alecsandri. Acest imn a  avut cea mai lunga existenta, pana in anul 1948, cand a fost inlocuit de imnul comunist  Zdrobite catuse si apoi, din anul 1953, de imnul sovietizat „Te slavim, Romanie” , din 1975 de „E scris pe tricolor Unire” si din 1977 de „Trei culori”

Imnul 

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman.

Si că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume.

Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Citeste pe larg

Imnul Revoluției pașoptiste a fost intonat pentru prima oară pe 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Ascultați Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale și Grupul Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale condus de Archd. Mihail Bucă Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ecourile știrii săptămânii, cu Naționala României de Hochei pe gheață intonând imnul pretinsului Ținut Secuiesc, la un meci pierdut cu Ungaria în cadrul Campionatului Mondial, nu contenesc să se propage. Unul dintre cei trei jucători ro Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

„Am auzit că este o falsă temă aceasta cu imnul și că nu ar trebui să ne deranjeze. Nu am nicio problemă, în Parlament discut cu fiecare coleg, dar ce fac cei de la UDMR este inadmisibil. Dacă acceptăm să fim călcați în piciaoare de niște oameni care sunt extremiștiCiteste pe larg

Vicepremierul PSD a cerut Federației Române de Hochei, Ministerului Sportului și tuturor celorlalți factori responsabili să ia măsuri urgente pentru a aplica cele mai dure sancțiuni după acest gest incalificabil. „Cine nu respectă România nu are ce căuta în roșu, galben și albastru! Pentru noi aceste culori înseamnă totul! PS:Citeste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu Programul manifestărilor dedicate „ZILEI IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI” ✅JOI – 29 Iulie 2021, ora 10:00 Locul desfăşurării activităţilor : – Piaţa Tricolorului, Catargul din faţa clădirii Primăriei Municipiului Giurgiu … ✅Întâmpinarea oficialităților județene și locale – Marşul de întâmpinare – Fanfara Centrului Cultural „Ion Vinea” ; ✅RugăCiteste pe larg