„În întâlnirea bilaterală pe care am avut-o cu premierul Bulgariei am discutat aspectele legate de modalitatea în care lucrează împreună cu partea greacă la finalizarea interconectorului dintre Bulgaria şi Grecia. Am primit garanţii că toate aceste lucrări se vor finaliza vara aceasta, în luna iunie, şi ulterior va urma procesulCiteste pe larg

Civilii din Kiev pot părăsi liber orașul de-a lungul autostrăzii Kiev-Vasilkov, această direcție este sigură, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov. „Vreau să subliniez încă o dată că Forțele Armate ale Federației Ruse lovesc doar ținte militare. Nimic nu amenință populația civilă”, a adăugatCiteste pe larg

„Vom face mai mult pentru a asigura securitatea aprovizionării cu energie a ţării noastre”, le-a spus cancelarul Olaf Scholz parlamentarilor reuniţi într-o sesiune extraordinară a Bundestagului dedicată crizei din Ucraina.  „Trebuie să ne modificăm politicile pentru a răspunde la dependenţa noastră de importurile provenite de la un singur furnizor deCiteste pe larg

Președintele Ucrainei, fostul comediant evreu Vladimir Zelenski, îi cere premierului Israelului Naftali Bennett să medieze conflictul cu Rusia la Ierusalim, informează Times of Israel, dublat de New York Times, vineri, la orele 22.00, ora Tel Aviv-ului. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Consiliul Local Suceava se va reuni într-o şedinţă extraordinară, vineri, 11 februarie, pentru a dezbate proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Ion Lungu (PNL), privind revocarea din funcţie a viceprimarului Teodora Munteanu (USR -PLUS).  PNL şi USR au format majoritatea în Consiliul Local Suceava, imediat după alegerile de anul trecut.Citeste pe larg

Întrebat luni seară, la Antena 3, dacă nu se teme că este izolat, pe plan intern şi extern, când îi plasează între eroii neamului pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu, Călin Georgescu a răspuns: „Toţi au făcut şi fapte bune şi altele mai puţin bune, dar, în general, unCiteste pe larg

Administrația prezidențială a propus activități pentru elevi în acest an școlar, în perioada Școlii Altfel, deși aceasta a fost eliminată încă din noiembrie anul trecut, chiar de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu prin modificarea Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Antreprenorii cu microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, precum și consultanții pentru finanțări nerambursabile au parte de un Crăciun și un Revelion încărcat: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a scos, marți, în consultare publică, până pe 4 ianuarie 2022, propunerea sa oficială de Ghid al solicitantului pentru așteptata Măsură 4.1.1Citeste pe larg

„Ministrul propus pentru Finanțe, Adrian Câciu, a fost audiat de comisiile reunite de buget și l-am întrebat ce se va întâmpla cu rectificarea bugetară.  Aceasta trebuie elaborată până pe 30 noiembrie, ultimul termen prevăzut de legea finanțelor publice. Din răspunsul oferit, am înțeles că rectificarea bugetară va fi aprobată vineriCiteste pe larg

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov a făcut verificări în ultimele zile, în mediul online, pentru a vedea modul în care se desfășoară campania Black Friday, un vârf al promoțiilor anuale, a anunțat ANPC într-un comunicat. Altex a fost amendată cu suma de 50.000 de lei și ANPC dorește suspendareaCiteste pe larg

PSD Giurgiu 📣AM PROPUS! AM PROMIS! AM VOTAT PENTRU TOȚI ROMÂNII! 🔝MULȚUMIM CELOR 500.000 DE ROMÂNI CARE NE-AU FOST ALĂTURI! ✔️PSD a reușit să obțină pentru români plafonarea prețurilor la energie electrică și gazele naturale pentru a bloca spirala scumpirilor!… ✔️PSD a reușit să includă în noul mecanism de plafonareCiteste pe larg