Preşedintele rus şi cel american, Vladimir Biden şi Joe Biden, s-au arătat marţi, în cursul unei convorbiri telefonice, pregătiţi „pentru un dialog” care să garanteze securitatea mondială, a indicat Kremlinul, scrie AFP.   Moscova a confirmat într-un comunicat că Biden i-a propus lui Putin să organizeze o întâlnire „în viitorul apropiat”,Citeste pe larg

Michael McFaul, ambasador al SUA în Rusia între 2012 şi 2014, este de părere că tensiunile continue de la graniţa ruso-ucraineană riscă să ducă la un război între „două armate formidabile”. El le transmite liderilor mondiali să fie „foarte” preocupaţi de această situaţie. În opinia sa, Kremlinul ar putea decideCiteste pe larg

Alexei Navalnîi a cutremurat puternic fundamentele establishmentului rus, arătându-i vulnerabilităţile şi slăbiciunile prin reîntoarcerea în ţară; iar gestiunea dezastruoasă a pandemiei a subliniat slaba capacitate administrativă şi lipsa de încredere publică în propaganda oficială şi în Putin însuşi. Pe fondul prăbuşirii în sondaje, Putin are nevoie de un nou război.Citeste pe larg

Discursul de politică Externă al preşedintelui Joe Biden de la Departamentul de Stat, Strategia de Politică Externă anunţată de Secretarul de Stat Anthny Blinken miercuri, 3 martie, Interim Strategic National Security Guidelines, liniile prealabile de ghidare a activităţii structurilor de securitate, politică externă şi aărare ale Americii au fost emiseCiteste pe larg

Întrebat de un jurnalist ABC dacă el consideră că preşedintele Rusiei „este un criminal”, Joe Biden a răspuns: „Da, aşa cred”. „Veţi vedea în curând preţul pe care-l va plăti”, a transmis preşedintele Statelor Unite. Biden s-a referit, cel mai probabil, la un nou amestec al Rusiei într-un scrutin prezidenţialCiteste pe larg

O anchetă jurnalistică condusă în comun de The Daily Beast, Dossier Center (Mihail Hodorkovski), reţeaua de televizune germană ARD, Delfi.ee (Estonia) şi Siena.lt (Lituania) a arătat că persoane care au operat ca agenţi de influenţă ai Rusiei în Africa şi SUA au fost implicate în organizarea unei conferinţe de douăCiteste pe larg

Evgheni Prigojin, în vârstă de 59 de ani, este acuzat de FBI că a conspirat la fraudarea unui scrutin în Statele Unite prin intermediul uneia dintre societăţile sale, şi anume Agenţia de Cercetare a Internetului, cunoscută publicului drept „fabrica de troli” de la Sankt Petersburg. Conform FBI, Agenţia de CercetareCiteste pe larg

Născut în 1963 la Baku, în Azerbaidjan, în fosta Uniune Sovietică, Garry Kasparov este considerat de majoritatea specialiştilor drept cel mai bun jucător de şah din istorie. În 1985, la vârsta de 22 de ani, a devenit cel mai tânăr campion mondial de şah. Şi-a apărat de cinci ori titlulCiteste pe larg

Specializată în istorie sovietică, istoricul francez Françoise Thom face, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, o radiografie a regimului putinist din Rusia. Sovietologul explică, de pildă, care sunt resorturile actualului regim de la Kremlin – în care tehnicile puterii sunt inspirate din arsenalul leninist şi din şcoala KGB – şi spuneCiteste pe larg