Un bărbat și o fetiță au fost răniți în urma unui accident rutier ce a avut loc în după amiaza  zilei de 3 decembrie, între localitățile Prundu și Greaca. „În urma impactului, acestea au rămas blocate în mașină, fiind necesară folosirea accesoriilor specifice pentru a putea fi extrase dintre fiareleCiteste pe larg

Accident rutier pe A1 București-Pitești, la km 31. Au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind răsturnat, în afara părții carosabile. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. În sprijin, aCiteste pe larg

În această dimineață a avut loc un accident rutier soldat cu 6 victime, pe DJ 504 A, între localitățile Drăghiceanu și Izvoru. A fost implicat un microbuz, în care se aflau șapte persoane. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cuCiteste pe larg

Trei persoane, o femeie şi doi bărbaţi, au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportaţi la spitale din capitală în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, între trei autoturisme, în localitatea Bolintin Vale. Echipele de salvatori ajunse la locul accidentului au constatat că o femeie şi doiCiteste pe larg

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismele pe care le conduceau au fost implicate într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această după-amiază, pe DJ 503 în apropierea localității giurgiuvene Bălanu. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială deCiteste pe larg

Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc, în această dimineață, pe A1 București-Pitești, la km 41, între două autovehicule. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii deCiteste pe larg

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce a avut loc, în această dimineață, pe DN6, în localitatea Gorneni. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere, dotatăCiteste pe larg

Angajaţii companiei de Drumuri au fost chemaţi de poliţişti pentru a curăţa şoseaua în urma accidentului, iar aceştia ar fi furat un telefon mobil şi 250 de lei de la victimele decedate. Poliţiştii şi-au dat seama ulterior de acest lucru, au deschis o anchetă şi i-au reţinut pe suspecţi. AceştiaCiteste pe larg

UPDATE: ”Pentru două persoane, cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier”, a transmis, duminică, IPJ Braşov. LaCiteste pe larg

Duminică, 1 august, în jurul orei 13:30, la graniţa judeţelor Vâlcea şi Sibiu s-au produs un carambol, în care au fost implicate patru maşini. Una dintre ele a pătruns pe contrasens, iar ce a urmat a semănat cu un joc de popice. Salvări, descarcerare, echipaje auto SMURD, poliţie, pompieri, oCiteste pe larg

Medicul Raed Arafat, directorul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a făcut declarații  despre cele cinci victime aflate în stare gravă după explozia ce a avut loc vineri la o hală de reciclare din Popești-Leordeni. Raed Arafat: ”Prognosticul este rezervat” Șeful DSU a spus că cei cinci răniți grav auCiteste pe larg

Zeci de oameni au murit în Canada pe fondul unui nou val de căldură fără precedent pentru această țară, relatează BBC. Canada a înregistrat marţi o temperatură record pentru a treia zi consecutiv, mercurul termometrului urcând până la 49.5 grade Celsius în Lytton, o localitate situată la nord-est de Vancouver.Citeste pe larg

Încep să apară și alte victime ale abuzurilor de la ”Secția groazei”. Un tânăr a povestit coșmarul prin care a trecut și a fost cauzat de polițiștii secției 16 de Poliție din Capitală. Încă un bărbat susține că a fost torturat de polițiștii Secției 16 de poliție. Sora lui arCiteste pe larg