UPDATE – Grav accident de circulaţie în judeţul Braşov, cu cinci victime / Doi copii au murit, după ce două maşini şi o căruţă s-au ciocnit pe un drum judeţean

UPDATE: ”Pentru două persoane, cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier”, a transmis, duminică, IPJ Braşov.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Braşov au prcizat că cei di minori aflaţi în stop cardio-respirator nu au putut fi salvaţi.

”Bilanţul victimelor:

– 2 minori de 3 ani şi 14 ani declaraţi decedaţi, fără răspuns la manevrele de resuscitare.

– 1 minor de 16 ani conştient, politraumatizat, preluat de un echipaj medical şi transportat la spital.

– 2 adulţi cu traumatisme cranio-cerebrale şi  traumatisme toracice,  preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital”, a precizat ISU Braşov.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În jurul orei 09:50, s-a produs un accident rutier între localităţile Târlungeni şi Budila, în care au fost implicate 2 autoturisme şi o caruţă. În urma producerii accidentului rutier au rezultat 5 victime. Printre victime se numără şi 3 minori”, a transmis, duminică ISU Braşov.

Doi minori, cu vârste de 3, respectiv 14 ani se află în stop cardio-respirator, iar al treilea minor este conştient şi va fi transportat la spital de către un echipaj medical.

ISU Braşov intervine cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă şi 4 ambulanţe SMURD.

De asemenea, la intervenţie participă şi un echipaj din cadrul Serviciul de Ambulanţă Braşov.

Traficul pe DJ 103 B ste complet blocat în zona accidentului.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.