Supraveghere video în clase, muncă în folosul comunității, suspendarea temporară și centre de reeducare, sunt măsurile propuse pentru schimbarea legislației în sistemul de ÎNVĂȚĂMÂNT și de combatere a violenței în școli!

Supraveghere video în clase, muncă în folosul comunității, suspendarea temporară și centre de reeducare, sunt măsurile propuse pentru schimbarea legislației în sistemul de ÎNVĂȚĂMÂNT și de combatere a violenței în școli!

Fenomenul violenţei în şcolile din România a luat amploare ceeea ce a determinat conducerea mINISTERULUI Educației, sindicatele din învățământ să treacă la măsuri radicale.

Societatea în ansamblul ei este bolnavă. Acești copii trăiesc într-o societate bolnavă, văd în presă numai exemplele negative și ajung să copieze acele exemple. Mai sunt probleme în familie, de natură financiară, cu alcoolul, violență domestică, abandonul si imaturitatea unor părinți. Școala de asemenea are problemele ei, un sistem legislativ neadaptat  realității pe care o trăim, lipsa unor măsuri coercitive, o scoală în care timpul liber și relaxarea sunt  mai prezente decât orele de curs.

Toate acestea au determinat discutii pentru o serie de amendamente în dialogul cu reprezentanţii autorităţilor locale, ai părinţilor, elevilor şi cu cei ai sindicatelor din învăţământ. Punctul fierbinte a fost însă: găsirea unor soluții pentru combaterea violenței din școli.

Ministrul Educației, Ligia Deca s-a arătat de acord cu funcţionarea permanentă a camerelor video în sălile de clasă în timp ce sindicatele profesorilor au propus suspendarea temporară de 3-5 zile a elevilor, plus detenția şcolară și amenzile pentru părinți.

Sindicatele din Educaţie au cerut schimbări majore în legătură cu problema violenței în școli. Ele au propus  măsuri cum ar fi introducerea exmatriculării temporare, de 3-5 zile, în cazul unui elev agresor, scăderea notei la purtare, muncă în folosul comunității sau introducerea detenţiei în școli pe model american, centre de reeducare și chiar amenzi pentru părinții elevilor care comit acte de violență în funcție de gravitatea faptelor, plecându-se de la premisa că părinții sunt de vină pentru lipsa de educație a copiilor.

Propunerea de detenție școlară presupune ca elevul să stea într-o cameră unde să reflecteze.

În cadrul discuțiilor, Ministrul Educaţiei a respins ideea de centre de reeducare aşa cum existau ele înainte de 1989, dar este de acord cu camera de detenție pentru reflectare, o variantă luată în calcul și în alte state.

„O astfel de măsură, dacă este însoţită de măsuri de consiliere şi de anumite acţiuni pe care elevul şi familia ar trebui să le facă  nu ar fi o idee rea”, a spus Deca.

Ligia Deca s-a mai arătat de acord şi cu munca în folosul comunității, dar a respins propunerea de amendare a părinților,  motivând că este complicat din punct de vedere legislativ  să pui așa ceva în practică.

Totodată ea a explicat că exmatricularea unui elev nu e posibilă din punct de vedere constituțional, dar că ar fi de acord cu suspendarea temporară a unui elev pentru o perioadă 3-5 zile.

Camere video funcţionale permanent în clase

Ministrul susține măsuri și împotriva profesorilor agresivi, cum ar fi aceea de a fi scoși din şcoală şi suspendați pe întreaga perioad a  anchetei, pentru a nu se mai întâlni cu elevii. Ministrul Deca ia în considerare şi varianta camerelor video care să funcţioneze permanent în clase ,  pe parcursul orelor, dar a atras atenția asupra aspectelor legate de confidenţialitate.

Avem un regim acolo, trebuie să avem grijă vizavi de dreptul la imagine, de dreptul profesorului de a nu fi supravegheat în timpul orelor, dar eu cred că pentru interesul public, cum ar fi combaterea violenţei, ar putea fi o măsură care previne, faptul că ştiu că se poate vedea fapta antisocială şi sigur numai anumite persoane autorizate ar trebui să aibă acces la aceste înregistrări, dar şi în opinia mea ele ar putea reprezenta o soluţie”, a arătat ministrul.

Reprezentanții sindicatelor au solicitat  la rândul lor, instalarea de  camere video permanente în sălile de clasă, cât și consilieri, pază și interdicția telefoanelor mobile în spațiul școlar.

(Jurnal)

Fenomenul violenţei în şcolile din România a luat amploare ceeea ce a determinat conducerea mINISTERULUI Educației, sindicatele din învățământ să treacă la măsuri radicale. Societatea în ansamblul ei este bolnavă. Acești copii trăiesc într-o societate bolnavă, văd în presă numai exemplele negative și ajung să copieze acele exemple. Mai sunt probleme în familie, de natură […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/supraveghere-video-in-clase-munca-in-folosul-comunitatii-suspendarea-temporara-si-centre-de-reeducare-sunt-masurile-propuse-pentru-schimbarea-legislatiei-in-sistemul-de-invatamant-si-de-comba/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=supraveghere-video-in-clase-munca-in-folosul-comunitatii-suspendarea-temporara-si-centre-de-reeducare-sunt-masurile-propuse-pentru-schimbarea-legislatiei-in-sistemul-de-invatamant-si-de-comba
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 11 aprilie 2023 22:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.