Sute de pești au fost găsiți morți într-un iaz din comuna Stănești. Ancheta începută va confirma dacă a fost vorba de otrăvirea intenționată a apei…

Sute de pești au fost găsiți morți într-un iaz din comuna Stănești. Ancheta începută va confirma dacă a fost vorba de otrăvirea intenționată a apei…

Un iaz cu pește ce alimenta trei bălți în comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost victima unui adevărat dezastru ecologic. Miercuri 22 noiembrie, un tânăr din comună a anunțat autoritățile din Primărie că ceva se întâmplă cu peștele din iaz, ce plutea la suprafața apei.

Atât Garda de Mediu, cât și Poliția au deschis o anchetă încercând să afle dacă peștii au fost otrăviți sau este vorba despre o cu totul altă cauză…

La rândul lor cei de la A.N. APELE ROMANE-S.G.A. GIURGIU  au prelevat probe de apă încercând să stabilească dacă este vorba despre vreo substanță care a creat această pagubă însemnată.

Într-un dialog avut cu directorul Gărzii de Mediu Giurgiu, Clara Adam, aceasta ne-a spus că probele de apă aflate la cei de la Apele Române sunt încă în lucru.

Cele mai multe responsabilități privind condițiile în care poate exista un iaz din punct de vedere al legislației  aparține celor de la Apele Române. Ei sunt acum (joi, 23 noiembrie 2023), acolo și verifică atât documentele acestui iaz , condițiile în care funcționează acesta cât și posibilele alte cauze ale acestei suspecte pagube piscicole – ne declara directorul Gărzii de Mediu.

Se vorbește chiar de otrăvirea apei cu furadan,  un  pesticid din cele mai toxice, utilizat în agricultură, la combaterea insectelor care atacă culturile de porumb, cartofi și soia, dar care a fost interzis în România.

În comunicatul emis de IPJ Giurgiu se menționează: „La data de 18 noiembrie, polițiștii Secției nr.5 Poliție Rurală Giurgiu au fost sesizați direct de către un bărbat, cu privire la faptul că fiul său ar fi găsit mai mulți pești pe malul unei bălți pe care o administrează, în extravilanul localității Stănești.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. De la fața locului au fost ridicate probe de apă, pentru stabilirea existenței unei substanțe otrăvitoare și se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt”.

În consecință, așteptăm acum rezultatul analizelor de apă, a celor de la Apele Române ce probabil vor oferi un detaliu important în ancheta desfășurată, pentru depistarea autorilor acestei adevărate catastrofe.

(Jurnal)

Articolul Sute de pești au fost găsiți morți într-un iaz din comuna Stănești. Ancheta începută va confirma dacă a fost vorba de otrăvirea intenționată a apei… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Un iaz cu pește ce alimenta trei bălți în comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost victima unui adevărat dezastru ecologic. Miercuri 22 noiembrie, un tânăr din comună a anunțat autoritățile din Primărie că ceva se întâmplă cu peștele din iaz, ce plutea la suprafața apei. Atât Garda de Mediu, cât și Poliția au deschis o […]

Articolul Sute de pești au fost găsiți morți într-un iaz din comuna Stănești. Ancheta începută va confirma dacă a fost vorba de otrăvirea intenționată a apei… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/sute-de-pesti-au-fost-gasiti-morti-intr-un-iaz-din-comuna-stanesti-ancheta-inceputa-va-confirma-daca-a-fost-vorba-de-otravirea-intentionata-a-apei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 23 noiembrie 2023 15:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.