Un bărbat din orașul Mihăilești a fost reținut de polițiști pentru că și-a bătut tatăl

Un bărbat din orașul Mihăilești a fost reținut de polițiști pentru că și-a bătut tatăl

De la o discuție în contradictoriu s-a ajuns la bătaie. Victima, bărbat de 70 de ani, bătut crunt de fiul său de 44 de ani. Bătrânul a ajun la spital.

La data de 17 aprilie, ora 06.55, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Mihăilești au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 44 de ani, din comuna Letca Nouă, cu privire la faptul că l-ar fi agresat fizic pe tatăl său.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, în noaptea de 16 spre 17 aprilie, un bărbat, de 70 de ani, din localitatea Letca Veche, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, ar fi fost agresat fizic, de către fiul său, pe fondul unor discuții în contradictoriu.

Bărbatul agresat a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de violență în familie.

Ca urmare a activităților desfășurate în cauză și având în vedere faptul că în urma loviturilor suferite bărbatului agresat i-a fost pusă în primejdie viața, a fost dispusă schimbarea incadrării juridice din infracțiunea de violență în familie, în infracțiunea de vătămare corporală.

La data de 18 aprilie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală a fost reținut, pentru 24 de ore.

Astăzi, instanța de judecată a dispus față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

De la o discuție în contradictoriu s-a ajuns la bătaie. Victima, bărbat de 70 de ani, bătut crunt de fiul său de 44 de ani. Bătrânul a ajun la spital.…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/un-barbat-din-orasul-mihailesti-a-fost-retinut-de-politisti-pentru-ca-si-a-batut-tatal/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 19 aprilie 2024 13:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.