VOT în Consiliul Local: Din 5 decembrie, Municipiul Giurgiu nu va mai avea transport public în comun

VOT în Consiliul Local: Din 5 decembrie, Municipiul Giurgiu nu va mai avea transport public în comun

Miercuri, 28 noiembrie a fost ședință la Consiliul Local. A fost liniște până la un punct – prelungirea pentru a n`oară a Contractului de delegare a gestiunii seriviciului de transport public persoane în Municipiul Giurgiu încheiat cu S.C. Liber Trans Com. SRL.

Practic, nici la această dată, la trei ani de la achiziționarea autobuzelor noi, nu avem stație de încărcat cu gaz natural comprimat (GNC), ceea ce face, ca la câteva luni să se prelungească contractul cu actualul operator, de această dată cu încă 6 luni.

Potrivit referatului de aprobare, punerea în funcțiune a noilor autobuze, achizițonate în mandatul trecut cu fonduri europene, este condiționată de data finalizării construcției stației de alimentare cu GNC, precum și obținerea tuturor avizelor pentru aceasta.

Consilierii locali, în special cei de la PSD, nu au mai acceptat nici explicațiile primarului Anghelescu, nici pe cele ale celor din aparatele de specialitate din primărie, considerând că nu mai au nicio garanție că autobuzele noi vor putea fi puse în circulație și că și-au pierdut încrederea în promisiunile pentru fel și fel de termene de finalizare a stației de alimentare.

Prin urmare, votul a fost următorul: 9 pentru și 7 împotrivă – ceea ce înseamnă că proiectul nu a trecut, fiind nevoie de votul pentru a două treimi din consilieri.

CONCLUZIE: Dacă nu se întâmplă vreo minune până marți, 5 decembrie, gen vreo extraordinară care să întoarcă votul, giurgiuvenii nu vor mai avea transport în comun în Municipiul Giurgiu.

Potrivit argumentelor de oportunitate din proiectul de hotărâre, ar fi ultima dată când se mai poate prelungi contractul cu societatea Liber Trans Com, mai exact până la data de 05.06.2024, deoarece termenul de prelungire a valabilității duratei unui contract de delegare se poate realiza cu jumătate din durata de realizarea a acestuia.

 

Miercuri, 28 noiembrie a fost ședință la Consiliul Local. A fost liniște până la un punct – prelungirea pentru a n`oară a Contractului de delegare a gestiunii seriviciului de transport…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/vot-in-consiliul-local-din-5-decembrie-municipiul-giurgiu-nu-va-mai-avea-transport-public-in-comun/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 30 noiembrie 2023 19:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.