Ziua în care CIA a „furat” un satelit sovietic în Mexic

Este un caz demn de „Moonraker”, cel de-al 11-lea film din seria cu James Bond. S-a întâmplat la sfârşitul anului 1959, în Mexico, pe vremea când Uniunea Sovietică se dădea mare pe plan propagandistic cu fotografierea Lunii, iar Statele Unite depuneau eforturi să câştige cursa spaţială. Varianta lui James Bond din acest caz este agentul mexican Eduardo Diaz Silveti. A fost recrutat pentru o misiune top secret, „incredibil de crucială pentru Statele Unite”, dar şi foarte riscantă, după cum relatează MIT Technology Review.

„În caz de eşec, ne paşte al Treilea Război Mondial”,  a fost avertizat Diaz Silveti de către Winston Scott, un agent CIA de la Ambasada SUA în Mexic.

Mexicanul a fost însărcinat să „fure” satelitul sovietic Luna 3, care tocmai obţinuse primele imagini de pe faţa ascunsă a Lunii.

Americanii lucrau la rândul lor la programul Corona, iar Winston Scott şi şefii săi erau convinşi că Luna 3 i-ar putea ajuta în depăşirea tehnologiei spaţiale sovietice.

Prilejul aflării unor informaţii despre Luna 3 a apărut la 21 noiembrie 1959, când sovieticii ar fi trebuit să prezinte acest dispozitiv la o expoziţie despre inovaţie în capitala Mexicului.

Angajat cu o lună mai devreme de deschiderea expoziţiei, Diaz Silveti s-a gândit iniţial să fure satelitul în momentul aducerii lui în port, dar a renunţat la acest plan. A preferat să recurgă la momeli, umplând camerele de hotel ale delegaţiei sovietice cu alcool şi tinere frumoase. În timp ce sovieticii petreceau crezând că gloria le aparţine, CIA îşi punea „furtul” în practică.

Diaz Silveti a organizat o ambuscadă în trafic şi l-a imobilizat pe şoferul camionului care transporta satelitul spre gară, înlocuindu-l cu un agent mexican.

De acolo, dispozitivul a fost dus într-un hangar din apropiere de Mexico, unde o echipă de ingineri ai CIA l-a demontat şi fotografiat din toate unghiurile timp de şapte ore. În total, CIA s-a ales cu 280 de fotografii şi 60 de probe de lichide şi combustibil, conform lui Diaz Silveti.

L-au montat apoi la loc, iar până la 7 dimineaţa camionul se afla la gară. Evident, şoferul nu a spus nimic despre faptul că a fost ţinut ostatic până aproape spre dimineaţă.

Operaţiunea era într-adevăr de succes, doar că sovieticii au minţit în privinţa satelitului. Diaz Silveti şi echipa sa nu au „furat” Luna 3, ci Luna 2, care nu a reuşit să ajungă vreodată pe rampa de lansare.

Abia mai târziu s-a aflat că Luna 3 era încă în spaţiu la acea vreme şi nu s-a mai întors pe Terra, deoarece s-a dezintegrat în atmosferă.

Totuşi, coincidenţă sau nu, câteva luni mai târziu, Statele Unite au reuşit să lanseze un satelit spion în cadrul programului Corona. „A fost un foarte, foarte mare pas înainte şi a transformat complet cursa înarmărilor”, îşi aduce aminte Jonathan McDowell, astrofizician la Harvard.

Misiunea Corona le-a permis americanilor să afle secrete despre programul nuclear al URSS. În ceea ce-i priveşte pe sovietici, aceştia probabil şi-au dat seama la un moment dat despre faptul că au fost traşi pe sfoară, dar, fireşte, nu au recunoscut niciodată acest lucru.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.