În discursul său, președintele rus a abordat subiecte precum extinderea NATO și lumea unipolară, problemele din domeniul dezarmării, degradarea instituției OSCE, problema nucleară iraniană, securitatea energetică a Europei și multe altele.
Se împlinesc 15 ani de la discursul președintelui rus, Vladimir Putin, susținut la 10 februarie în cadrul Conferinței de Securitate de la München. La acea vreme, discursul a fost considerat cel mai dur manifest de la Războiul Rece încoace, dar Putin însuși nu crede că a „exagerat” în vreun fel.
Extinderea NATO și lumea unipolară, problemele din domeniul dezarmării, degradarea instituției OSCE, problema nucleară iraniană, securitatea energetică a Europei – acestea, precum și alte probleme ridicate de Putin la Munchen, în 2007, s-au dovedit a fi și mai acute în prezent. Pe atunci, Putin s-a adresat „prietenilor”, dar astăzi putem vorbi în cel mai bun caz de „parteneri”, ba chiar cu sensul de „interlocutori” sau „contractanți”.
Agenția TASS a grupat predicțiile și avertismentele lui Putin din discursul de la Munchen, care s-au adeverit.
Extinderea NATO spre est ca factor provocator
Putin, în discursul de la München: „Procesul de extindere al NATO nu are nicio legătură cu modernizarea alianței în sine sau cu asigurarea securității în Europa. Dimpotrivă, este un factor provocator serios care reduce nivelul de încredere reciprocă”.
De atunci, încă patru țări au fost admise în NATO – Albania, Croația, Muntenegru și Macedonia de Nord. Mai mult, chiar la summitul alianței de la București, din 2008, la un an după discursul lui Putin de la München, a fost adoptată o declarație politică conform căreia Ucraina și Georgia ar putea în cele din urmă să adere la NATO.
Foto: Reuters
Evenimentele ulterioare au confirmat că acest curs este plin de provocări și va reduce doar nivelul de securitate din Europa. În același an 2008, președintele georgian Mihail Saakașvili a decis întreprinderea unei aventuri militare în Osetia de Sud, care a provocat multe victime și a privat Tbilisi de șansele restabilirii țării în granițele fostei RSS Georgiene.
Planurile Alianței Nord-Atlantice cu privire la Ucraina au jucat, de asemenea, un rol în evenimentele din 2014, din jurul Crimeei. După cum a menționat Putin la acea vreme, Rusia nu numai că a venit în apărarea locuitorilor Crimeei de radicalii și naționaliștii ucraineni, dar nici nu a putut permite „ca pe teritoriul Crimeei, în Sevastopol, care era înconjurat de gloria militară a soldaților și marinarilor ruși, să fi venit în cele din urmă trupele NATO”.
Riscurile admiterii Ucrainei în NATO, care ar putea duce la o amenințare militară directă asupra teritoriului Rusiei, au condus la actuala situație tensionată de politică externă. Exact ceea ce a avertizat Putin în urmă cu 15 ani.
În același discurs de la München, Putin a prezentat un citat, extras din alocuțiunea susținută în 1990 de secretarul general al NATO din acea perioadă, Manfred Wörner. „[Wörner] a afirmat pe atunci că: „Însuși faptul că suntem pregătiți să nu dislocam trupe NATO în afara teritoriului RFG, oferă Uniunii Sovietice garanții ferme de securitate”. Unde sunt aceste garanții?”, a întrebat președintele Federației Ruse audiența. La sfârșitul anului 2021, Rusia a trimis deja propunerile sale către SUA și NATO privind garanțiile de securitate în Europa, obligatorii din punct de vedere juridic, dar în răspunsurile de la Washington și Bruxelles, preocupările centrale ale Moscovei pe această temă au fost din nou ignorate.
Amestecul în treburile altor state
Putin, în discursul de la München: „[Respectarea drepturilor omului] este o problemă importantă pe care noi o susținem. Dar asta nu înseamnă deloc amestec în treburile interne ale altor țări, cu atât mai mult impunerea modului în care ar trebui să trăiască și să se dezvolte aceste state. Este evident că o astfel de imixtiune nu contribuie la maturizarea statelor cu adevărat democratice. Și, dimpotrivă, le face dependente și, ca urmare, instabile din punct de vedere politic și economic”.
Au existat multe exemple ale unei astfel de impuneri destabilizatoare a „normelor democratice” în cei 15 ani care au urmat. Este vorba despre „primăvara arabă” cu revoluțiile din Tunisia, Egipt și Yemen și războaiele civile din Libia și Siria. Consecințele unei astfel de ingerințe externe, despre inadmisibilitatea căreia a vorbit Putin, au fost zeci de mii de victime, pierderea reală a statalității de către mai multe țări, apariția ISIS (organizația teroristă „Statul Islamic”, interzisă în Federația Rusă). Rusia, dimpotrivă, a ajutat la salvarea Siriei de la colapsul total și promovează o reglementare pașnică în Libia și în alte țări afectate, fără a le impune niciun fel de norme.
Printre victimele pseudo-democratizării forțate poate fi enumerată și Ucraina. Lovitura de stat de la Kiev a fost efectuată de radicalii locali, dar cu sprijinul diplomatic și politic deplin al Occidentului. Schimbarea radicală a puterii în Ucraina a dus la o ruptură aproape completă a relațiilor dintre Moscova și Kiev, la pierderea Crimeii de către Ucraina și la războiul din Donbas. În acest sens, nu mai este nimic de adăugat. După cum a avertizat Putin, adevărata democrație nu se maturizează în astfel de condiții. În cazul Ucrainei, acest lucru este demonstrat clar de persecuția opoziției, blocarea economică a Donbasului, oprimarea oamenilor pe principii lingvistice, etnice și alte încălcări ale drepturilor omului.
Cursa înarmărilor
Putin, în discursul de la München: „Nimeni nu se simte în siguranță! Pentru că nimeni nu se poate ascunde în spatele dreptului internațional ca în spatele unui zid de piatră. O astfel de politică este, desigur, un catalizator al cursei înarmărilor <…> Potențialul pericol de destabilizare a relațiilor internaționale este asociat cu stagnarea evidentă în domeniul dezarmării”.
Foto: Shutterstock/Fotodom
Temerile lui Putin cu privire la o nouă cursă a înarmărilor s-au adeverit doar parțial. Și totul datorită faptului că Rusia însăși a decis să nu participe la această „cursă”, ci să apară imediat la linia de sosire. Da, Federația Rusă a crescut ponderea înzestrării trupelor sale cu armament modern până la 71% (în 2010, acest indicator a fost de 15%), dar, după cum a menționat președintele Federației Ruse, Moscova nu poate concura cu cheltuielile militare ale Washingtonului și nici nu vede care ar fi rostul. În schimb, a mizat pe dezvoltarea unor capabilități care vor face ca sistemele de apărare antirachetă de miliarde de dolari să nu aibă sens. Drept urmare, în discursul său adresat Adunării Federale în anul 2018, Putin a anunțat pentru prima dată apariția în Rusia a celor mai noi arme hipersonice, inclusiv a sistemelor de rachete „Sarmat” și „Avangard”, a rachetelor de croazieră cu propulsie nucleară și a complexului de rachete „Kinjal”, iar un an mai târziu a vorbit despre racheta hipersonică „Țircon”, care poate fi amplasată atât pe mare, cât și pe uscat. Dar Rusia nu se oprește aici și, așa cum a afirmat Putin, lucrează la dezvoltarea tehnologiilor de combatere a armelor hipersonice dezvoltate de adversari.
„Nimeni nu ne-a ascultat. Ascultați-ne acum”, a menționat Putin într-un mesaj, în anul 2018, la 11 ani de la discursul de la München.
Degradarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa
Putin, în discursul de la München: „Se încearcă transformarea OSCE într-un instrument vulgar de asigurare a intereselor de politică externă ale uneia sau ale unui grup de țări, în raport cu alte țări. Iar aparatul birocratic al OSCE, care nu are absolut nimic de-a face cu statele fondatoare, a fost „croit” pentru această sarcină”.
Exemple vii de părtinire și standarde duble ale OSCE sunt declarațiile (sau tăcerea) din partea organizației cu privire la incidentele cu jurnaliștii și mass-media. Astfel, OSCE a ignorat interdicția de difuzare a postului de televiziune rusesc RT.DE în Germania, dar s-a grăbit să condamne măsurile de răspuns ale Moscovei împotriva companiei germane de media Deutsche Welle.
De asemenea, în 2021, OSCE nu părea să observe încălcări la mitingurile susținătorilor fostului președinte american Donald Trump, dar a criticat activ măsurile organelor ruse de aplicare a legii de la mitingurile neautorizate în sprijinul lui Alexei Navalnîi.
Incertitudinea problemei nucleare iraniene
Putin, în discursul de la München: „Dacă comunitatea internațională nu vine cu o soluție rezonabilă la acest conflict de interese [privind programul nuclear iranian], lumea va continua să fie zguduită de astfel de crize destabilizatoare <…> Ne vom confrunta constant cu amenințarea proliferării armelor de distrugere în masă”.
Situația privind programul nuclear al Iranului este încă incertă. În 2015, cei cinci membri permanenți ai Consiliului de securitate al ONU și Germania au semnat Planul comun și cuprinzător de acțiune (JCPOA), care a permis Teheranului, în anumite condiții, să desfășoare activități nucleare pașnice. Cu toate acestea, în 2018, Statele Unite, prin decizia președintelui Donald Trump, s-au retras unilateral din JCPOA.
Odată cu venirea lui Joe Biden la putere în Statele Unite, Washingtonul și-a exprimat disponibilitatea de a relua îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul acordului. Consultările au început și se speră ca negocierile pentru restabilirea JCPOA la forma sa inițială și pentru revenirea Statele Unite la acest acord multilateral să se finalizeze în februarie 2022.
Putin a subliniat în discursul său de la München că unele țări „cu un motiv întemeiat” doresc să-și dezvolte propria energie nucleară ca bază a independenței lor energetice, dar există teama transformării acestor tehnologii în arme. În acest sens, Rusia a propus crearea unor centre multinaționale de îmbogățire a uraniului, însă nu există progrese în acest domeniu.
Apeluri pentru redobândirea statutului nuclear se aud periodic la Kiev. Pe ordinea de zi rămâne și problema programului nuclear al Coreei de Nord.
În aceste condiții, pe fundalul tuturor celorlalte contradicții dintre Federația Rusă și Occident, se prezintă în mod separat adoptarea, la începutul anului 2022, de către liderii celor cinci puteri nucleare și membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU – Rusia, Marea Britanie, China, SUA și Franța – a unei declarații comune privind prevenirea războiului nuclear și prevenirea unei curse a înarmărilor.
Contracte pe termen lung și securitate energetică
Putin, în discursul de la München: „Este guvernul nostru capabil să acționeze în mod responsabil în rezolvarea problemelor privind livrările energetice și asigurarea securității energetice? Sigur că da! Tot ceea ce am făcut până acum și ceea ce facem în prezent vizează atingerea unui singur obiectiv: să transferăm relațiile noastre cu consumatorii și țările de tranzit ale hidrocarburilor noastre, pe baza unor principii transparente de piață și în cadrul unor contracte pe termen lung”.
Foto: Reuters
În ultimii 15 ani, Rusia și-a diversificat livrările către Europa prin punerea în funcțiune a gazoductelor Nord Stream și Turkish Stream.
Rusia rămâne un furnizor de gaze demn de încredere pentru cumpărătorii din Europa, în pofida dificultăților pe care le are cu Ucraina în privința tranzitului de gaze naturale, a deteriorării generale a relațiilor cu Kievul și a sancțiunilor impuse Rusiei după reunificarea sa cu Crimeea.
Pe fondul unei creșteri record a prețurilor pe piața spot a gazelor din Europa, în 2021, țările care au contracte pe termen lung cu Rusia au primit această resursă energetică de câteva ori mai ieftin. Potrivit lui Putin, deschiderea robinetelor Nord Stream 2 ar reduce chiar mai mult prețurile gazelor în Europa, inclusiv pentru Ucraina. Dar acest proiect se confruntă cu obstacole motivate politic în calea lansării.
Eșecul lumii unipolare
Putin, în discursul de la München: „Consider că pentru lumea modernă modelul unipolar nu doar că este inacceptabil, ci este cu totul imposibil. <…> Modelul în sine nu funcționează, deoarece nu are și nu poate avea o bază morală a civilizației moderne <…> Nu există nicio îndoială că potențialul economic al noilor centre de creștere globală se va transforma inevitabil în influență politică și va consolida multipolaritatea”.
La Munchen, Putin a subliniat influența economică și politică în creștere, în special a Chinei și a Indiei. Și astăzi aceste țări fac în mod persistent declarații despre importanța formării unui sistem multipolar echitabil de relații internaționale.
Ideea președintelui Federației Ruse despre imposibilitatea unei lumi unipolare în ultimii ani continuă să fie susținută de datele economice. Astfel, PIB-ul Chinei a crescut de cinci ori (estimarea pentru anul 2021 se ridică la aproximativ 18 trilioane de dolari) și, deși această cifră este încă mai mică decât PIB-ul SUA, decalajul s-a redus semnificativ față de anul 2007. Totodată, potrivit experților internaționali, China ar putea depăși Statele Unite în ceea ce privește produsul intern brut până în jurul anului 2033.
S-a schimbat semnificativ și peisajul politico-economic, în care un rol major îl are acum Grupul celor douăzeci – o asociere situată cât se poate de departe de principiul unipolarității. Prima întâlnire a liderilor G20 a avut loc în anul 2008. Și dacă, la început, formatul a fost evaluat ca opțional, în comparație cu G7, acum este principala platformă politică și economică internațională pentru rezolvarea multor probleme globale.
În acești ani s-a consolidat și structura BRICS (până în 2011 – BRIC, încă nu se alăturase Africa de Sud), care, pe lângă Rusia, include China, India și Brazilia. S-au intensificat discuțiile cu privire la necesitatea reformării unor organizații precum FMI, OMC, Consiliul de Securitate al ONU și alte instituții internaționale, astfel încât acestea să reflecte echilibrul actual de putere pe scena mondială.
După cum a remarcat însuși Putin într-un interviu acordat agenției TASS și publicat în anul 2020, o serie de lideri ai unor puteri străine s-au „supărat” pe el pentru discursul de la München, dar acum îl „reproduc aproape textual”, considerând că este inacceptabil atunci când o țară, SUA în acest caz, își extinde jurisdicția în străinătate.
Opoziția dintre Rusia și Statele Unite
Putin, în discursul de la München: „[Președintele SUA, George W. Bush] spune: „Presupun că Rusia și Statele Unite nu vor mai fi niciodată adversari și dușmani”. Sunt de acord cu el”.
Această predicție, din păcate, pare acum excesiv de optimistă. Un deceniu mai târziu, în 2017, SUA au declarat oficial Rusia drept adversar, adoptând celebra lege CAATSA („privind combaterea adversarilor Americii prin sancțiuni”). Acest document a consolidat măsurile restrictive adoptate anterior de autoritățile americane împotriva Federației Ruse, Iranului și Coreei de Nord și a impus sancțiuni suplimentare. Și acestea nu au fost ultimele sancțiuni.
Desigur, nu vorbim despre un conflict militar, dar posibila extindere ulterioară a NATO spre est conține astfel de amenințări. După cum a menționat Putin, dacă Ucraina este acceptată în alianță și Kievul atacă Crimeea rusă, va exista o confruntare militară între Rusia și NATO și, prin urmare, cu Statele Unite. Pentru a evita astfel de perspective, Rusia a venit cu inițiative de stabilire a garanțiilor legale de securitate la nivel european.
Politica externă independentă
Putin, în discursul de la München: „Rusia este o țară care are peste o mie de ani de istorie și aproape întotdeauna s-a bucurat de privilegiul de a duce o politică externă independentă”.
Au trecut 15 ani. Nu mai există G8, nu există summit-uri regulate între Rusia și UE. Există doar numeroase sancțiuni. Dar politica externă independentă a Rusiei a rămas o constantă.
Următoarea Conferință de Securitate de la München va începe pe 18 februarie, dar Putin nu va fi prezent. Totul a fost spus în urmă cu 15 ani.
Sursa Read More