800 de lei costă seara de Revelion la restaurantul familiei lui Niculae Bădălău, din Bolintin Vale!

800 de lei costă seara de Revelion la restaurantul familiei lui Niculae Bădălău, din Bolintin Vale!

Celebritatea are costurile ei, iar ultima întâmplare nefericită din viața politicianului Niculae Bădălau, ne-a demonstrat că aceste costuri  au fost  plătite și de alți membri de familie, mai bine zis de fiul acestuia.

 Așa cum am mai scris cândva, faima câștigată, le pot aduce politicienilor  popularitate , dar te pot târâ în tot felul de scandaluri ce țin prima pagină a tabloidelor și descris  într-un mod deloc apreciativ.

Indiferent de context, familia fostului președinte al PSD Giurgiu, ex ministru și etc, Niculae Bădălău,  are meritul că la marginea comunei Bolintin-Vale, a ridicat un restaurant luxos ( ziarul „Puterea„ l-a evaluat la 4 milioane de euro),  unde mulți oameni  vin să petreacă, dezinteresați de povestea tristă a familiei ce  patronează  acest local, bucurându-se de atmosfera, cadrul  extrem de rafinat și de bună  calitate al acestuia.

Anul acesta, pentru cei interesați, petrecerea  și meniul, pregătite pentru noaptea dintre ani, la restaurantul familiei Bădălău are prețul de 800 de lei!

(Jurnal)

 

Articolul 800 de lei costă seara de Revelion la restaurantul familiei lui Niculae Bădălău, din Bolintin Vale! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Celebritatea are costurile ei, iar ultima întâmplare nefericită din viața politicianului Niculae Bădălau, ne-a demonstrat că aceste costuri  au fost  plătite și de alți membri de familie, mai bine zis de fiul acestuia.  Așa cum am mai scris cândva, faima câștigată, le pot aduce politicienilor  popularitate , dar te pot târâ în tot felul de […]

Articolul 800 de lei costă seara de Revelion la restaurantul familiei lui Niculae Bădălău, din Bolintin Vale! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/800-de-lei-costa-seara-de-revelion-la-restaurantul-familiei-lui-niculae-badalau-din-bolintin-vale/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 14 decembrie 2023 23:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.