A murit Mihail Gorbaciov – unicul președinte al URSS și laureat al Premiului Nobel pentru Pace

La vârsta de 92 de ani s-a stins din viață Mihail Gorbaciov. A fost ultimul secretar general al Comitetului Central al PCUS și unicul președinte al URSS, informează presa rusă.

Moartea lui Gorbaciov a fost anunțată, la 30 august, de Spitalul Clinic Central, principala unitate medicală a direcției pentru afaceri a președinției Rusiei: ”În această seară, după o lungă suferință, Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit”. Cauzele morții nu au fost precizate: potrivi informațiilor apărute pe canalul Mash, de pe rețeaua de Telegram, Gorbaciov ”a avut probleme cu rinichii”. În ajun, el ar fi mers la Spitalul Clinic pentru hemodializă.

Fundația Gorbaciov, înființată de ultimul președinte al URSS a anunțat că politicianul va fi înmormântt la Cimitirul Novodevicie, din Moscova. Data ceremoniei nu a fost încă stabilită.

Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a născut la 2 martie 1931 în Ținutul Stavropolie, într-o familie de țărani, tată fiind rus, mama – ucraineană. Amândoi bunicii lui Gorbaciov au fost, în anii ‘1930, victime ale represiunii: în 1934, bunicul din partea tatălui a fost trimis în exil în regiunea Irkuțk pentru neîndeplinirea planului de însemânțări; bunicul din partea mamei, veteran al Primului Război Mondial, a fost arestat în 1937 sub acuzația de troțkism.

La 19 ani, Gorbaciov a devenit candidat pentru primirea în rândurile Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), unde a intrat oficial în 1952, pentru ca în 1971 să devină membru al Comitetului Central al PCUS. Șapte ani mai târziu, el a fost ales secretar al CC al PCUS, iar ulterior, la 11 martie 1985, a devenit secretar general, funcție pe care a ocupat-o până la desființarea ei. La 15 martie 1990, la cel de-al treilea Congres Eextraordinar al deputaților poporului, Mihail Gorbaciov a fost ales președinte al URSS – primul și singurul. La 25 decembrie 1991, după semnarea, la Belovejskaia Pușcia, de către șefii celor trei republici unionale (Federația Rusă, RSS Ucraineană și RSS Belorusă) a Acordului privind dizolvarea URSS, Gorbaciov și-a depus mandatul de președinte.

După demisie, el a înființat Fundația Gorbaciov, care se ocupă de studierea istoriei peretroicii și a problemelor actuale ale istoriei Rusiei și a lumii. În 1993, el a fost cofondatorul publicației ”Novaia ejednevnaia gazeta”, redenumită ulterior ”Novaia gazeta”. A primit Premiul Nobel pentru Pace ”în semn de recunoaștere a rolului său central în procesul de pace ce caracterizează, astăzi, o parte importantă a vieții comunității internaționale”.

Potrivit mai multor istorici, printre rezultatele pozitive ale politicii externe promovate de Gorbaciov se numără reducerea tensiunii internaționale, lichidarea unor întregi clase de arme nucleare, încetarea cursei înarmării și sfârșitul Războiului rece. La rezultate negative au fost incluse distrugerea sistemului bipolar al relațiilor internaționale, transformarea SUA în singura superputere și reducerea capacității de apărare a țării.

Putin a exprimat condoleanțe pentru moartea lui Gorbaciov

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a exprimat condoleanțe în legătură cu moartea fostului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, relatează RT, precizând că telegrama a fost postată pe site-ul Kremlinului.

Putin a subliniat că Gorbaciov a fost politicianul și omul de stat cu o uriașă influență asupra mersului istoriei mondiale. Președintele a atras atenția asupra faptului că Gorbaciov a condus țara într-o perioadă de schimbări dificile și dramatice, el înțelegând, totodată, profund necesitatea promovării de reforme.

Putin a evidențiat, de asemenea, amplele activități umanitară, caritabilă și educațională desfășurate de Gorbaciov în ultimii ani.

”Vă rog încă o dată să primiți cele mai sincere cuvinte de condoleanțe și de susținere în legătură cu pierderea suferită”, a adăugat Putin în mesajul său, adresându-se rudelor și apropiaților lui Gorbaciov.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.