Acțiuni în trafic ale polițiștilor români și bulgari, în Giurgiu și Ruse

Acțiuni în trafic ale polițiștilor români și bulgari, în Giurgiu și Ruse

În sezonul estival 2023, respectiv în perioada iunie-august, la nivelul judeţului Giurgiu şi în localitatea Russe din Bulgaria se organizează acţiuni comune, la care vor participa echipaje mixte ale poliţiei rutiere române şi bulgare, pe tronsoanele de drum care converg către frontiera româno-bulgară.

Controalele vor fi desfăşurate în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, când valorile de trafic spre şi dinspre frontiera româno-bulgară cresc, punctele de control vizând în special, tronsoanele de drum ce converg către trecerea frontierei Giurgiu- Russe.

Activităţile comune vor viza îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între autorităţile de aplicare a legii din cele două state, creşterea securităţii traficului rutier, respectiv a eficienţei controalelor pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie, precum şi identificarea vehiculelor sustrase sau care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi admise în circulaţie pe drumurile publice şi verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru conducerea pe drumurile publice din România a autovehiculelor înmatriculate în Bulgaria.

Totodată, se va urmări depistarea autovehiculelor înmatriculate în România, Bulgaria sau alte state, care circulă ilegal pe teritoriul celor două state, precum și depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Acţiunile, la care sunt angrenaţi poliţişti români şi poliţişti bulgari, se desfășoară prin folosirea în cascadă a sistemelor de supraveghere video a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, din cadrul serviciilor rutiere, dar şi cele ale poliţiei bulgare, pe tronsoanele de drum care converg către punctele de trecere a frontierei. 

 

În sezonul estival 2023, respectiv în perioada iunie-august, la nivelul judeţului Giurgiu şi în localitatea Russe din Bulgaria se organizează acţiuni comune, la care vor participa echipaje mixte ale poliţiei…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/actiuni-in-trafic-ale-politistilor-romani-si-bulgari-in-giurgiu-si-ruse/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 21 iunie 2023 10:26

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.