ALERTĂ: Rosal nu mai ridică gunoiul din municipiul Giurgiu

ALERTĂ: Rosal nu mai ridică gunoiul din municipiul Giurgiu

gunoaie

Conducerea Primăriei Giurgiu caută în acest moment soluții pentru deblocarea unei situații dificile în care se află municipiul începând de ieri, atunci când Rosal nu a mai fost primit să descarce gunoiul colectat la CMID (Centrul de Management Integrat al Deșeurilor) de la Frătești, din cauza datoriilor pe care Rosal le are la operatorul CMID, respectiv SC Eco Sud SA.
Pentru a discuta acest subiect, primarul municipiului Giurgiu, Adrian Anghelescu a convocat în această dimineață, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, în calitate de președinte, acolo unde a expus problema, dar a propus și o soluție. Edilul șef i-a informat pe membrii CLSU și despre faptul că cele două firme, Rosal și Eco Sud, au fost invitate la ședință, dar nu au fost prezente.
Blocajul în care se află municipiul, după sărbătorile pascale, este cauzat de faptul că a fost încetată colectarea gunoiului de astăzi, iar ieri, 19 aprilie, a fost ridicat în proporție de 90% și depozitat la un punct de transfer din strada Gloriei, în recipienți din metal, într-o zonă igienizată și securizată. Primarul municipiului, a vorbit în această dimineață și despre faptul că legislația este lacunară și nu oferă posibilitatea de autorizare a unei platforme temporare care să fie utilizată pentru o scurtă perioadă de timp și să permită continuarea ridicării gunoiului de la populație.
Soluția, în condițiile în care gunoiul nu poate fi transportat în afara județului, așa cum a oferit clarificări și administratorul public al județului, Cristian Grătianu, prezent la ședința CLSU, a fost propusă de primarul municipiului, prin modificarea contractului și/sau a actelor adiționale anterioare cu privire la defalcarea plăților pentru colectare, depozitare, transport și încheierea unor convenții de plată sau a formelor juridice agreate între părțile implicate.
Având în vedere că pe lista plăților executărilor silite ale municipalității, firma Rosal este pe poziția a 15-a și în prezent mai este de efectuat o singură plată anterioară, a poziției 14, pe care municipalitatea o va face mâine, administrația locală propune firmei Rosal o plată eșalonată, pe șase luni, a datoriei de circa 3,6 milioane de lei.
Pentru deblocarea situației, primarul municipiului Adrian Anghelescu a purtat astăzi discuții cu reprezentanții firmelor implicate și cu autoritățile de mediu, județene și locale, inclusiv în cadrul ședinței de îndată, convocate la ora 14.30.
De precizat este și faptul că actuala conducere, de la preluarea mandatului, a achitat în integralitate executări silite, inclusiv de la Financiar Urban si Girexim, operatori anteriori Rosal, împreună cu 2/3 din datoria către Rosal.
În final, facem apel la populație pentru moderație în producerea gunoiului, înțelegere și responsabilitate civică, pentru a nu cauza probleme suplimentare la cea deja existentă,  se precizează într-un comunicat de presă al conducerii Primăriei Giurgiu.

Conducerea Primăriei Giurgiu caută în acest moment soluții pentru deblocarea unei situații dificile în care se află municipiul începând de ieri, atunci când Rosal nu a mai fost primit să descarce gunoiul colectat la CMID (Centrul de Management Integrat al Deșeurilor) de la Frătești, din cauza datoriilor pe care Rosal le are la operatorul CMID, […]


Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/alerta-rosal-nu-mai-ridica-gunoiul-din-municipiul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 20 aprilie 2023 22:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.